[Mihnea Dragomir]

Din predica de azi am retinut ca lucrarea lui Dumnezeu are ordine, frumusete si armonie la toate nivelurile la care o cercetam. Aici este inca o deosebire intre felul in care creeaza Dumnezeu si felul in care creeaza oamenii. Daca vom lua o lucrare a unui creator uman oricat de mare si ii vom analiza alcatuirea, daca vom lua, bunaoara, Gioconda lui Da Vinci si o vom analiza la microscop, vom vedea tuse groase. Defectiuni. Dizarmonie. Inadvertente si imperfectiuni. Acelasi lucru daca vom face analiza literara a unui poem, analiza stilistica a unui discurs. Opera umana iese, cumva, distrusa de analiza. Nu asa stau lucrurile cu opera lui Dumnezeu. Un mineral, o bucata de roca de exemplu, este splendida daca o privim la microscop. Vom descoperi frumusete, ordine, armonie, perfectiune in structura cristalina. Muschiul unui om are, la microscop, o splendoare inca mai mare decat la nivel macroscopic. Este frumoasa lumea vazuta de pe pamant ? Ei bine, e splendida si daca o privim din spatiu. Indiferent daca este vazuta cu telescopul sau cu microscopul, rezultatul analizei creatiei lui Dumnezeu este frumusete, ordine, armonie.

De aici, intelegem de ce stihiile naturii, calamitatile, boala, moartea si tot ceea ce numim "rau" cu un termen comun nu fac parte din opera lui Dumnezeu. Sunt tolerate de Dumnezeu, au loc cu buna lui stiinta ori poate chiar la chemarea Lui, dar nu sunt, propriu-zis, rezultat al lucrarii Marelui Artist. Acestea sunt rezultatul pacatului. De aceea Dumnezeu uraste pacatul, fiindca rezultatul pacatului este introducerea unei dezordini in splendoarea creatiei lui Dumnezeu. Si, daca iubim creatia lui Dumnezeu, daca iubim lumea cu ce are ea mai splendid, daca iubim rezultatul cel mai inalt al creatiei vizibile, adica oamenii, daca ne iubim pe noi insine, atunci inseamna ca trebuie sa uram ceea ce aduce dezordine in lume, ceea ce o alieneaza de la splendoarea divina.