Racirea duhovnicească începe prin uitare. Omul uită binefacerile lui Dumnezeu, de Dumnezeu ÎnsuČ™i Č™i de mântuire. Uită Č™i primejdia de a rămâne fără Dumnezeu; pomenirea morČ›ii dispare. Într-un cuvânt, dispare întreaga noastră latură duhovnicească. Aceasta este pricinuită atât de vrăjmaČ™i, cât Č™i de răspândirea gândurilor din pricina faptelor (deČ™arte) Č™i îndeosebi a părtăČ™iei cu lumea. Atunci, toate cele duhovniceČ™ti sunt trecute cu vederea, inima se răceČ™te Č™i simČ›irea celor duhovniceČ™ti este întreruptă. Inima se arată fără vreun simČ›ământ.
Când se întâmplă una ca aceasta, împreună cu ea vin Č™i tristeČ›ea Č™i lipsa de grijă. Ca urmare a acestora, ocupaČ›iile duhovniceČ™ti se amână pentru altă vreme, ori chiar dispar pe de-a-ntregul Č™i începe vechea negrijă de dinainte Č™i o viaČ›ă plină de tristeČ›e, prin uitarea de Dumnezeu Č™i prin plăcerea de sine.
O astfel de viaČ›ă este pustie! Dacă vreČ›i să nu cădeČ›i într-o asemenea prăpastie, păziČ›i-vă de primul pas: uitarea. Pentru aceasta, amintiČ›i-vă întotdeauna de Dumnezeu Č™i de lucrurile Lui.
Arhimandritul Serafim Alexiev
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|