Forum Crestin Ortodox - View Single Post

TINERI PENTRU ROMANIA · #4 28.10.2015, 19:02:27

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (16)

SOCIETATEA

Milostenia

-I-

Milostenia e o îndatorire şi presupune iubire de oameni. Iubirea de oameni e însă de neconceput fără dreptate. Am primit în viaţă mai mult decât am meritat. Am făptuit răutăţi şi nu toate au fost pedepsite. Ni s-a făcut bine şi nici nu am observat. E drept prin urmare să le răspundem celorlalţi la bine cu bine şi să le iertăm la rândul nostru greşelile.

Iată definiţia pe care o dă filozoful Leibnitz iubirii de oameni: "Să-i iubeşti pe ceilalţi înseamnă să te bucure fericirea lor şi să te doară suferinţa lor."

Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646 - 1716)

-II-

Nimeni nu ne poate obliga să fim sensibili la fericirea sau la suferinţa altora. Totuşi o viaţă trăită fără să ne pese de semenii noştri e o viaţă la fel de blamabilă ca aceea a slugii din parabolă care îşi îngroapă banul de aur în loc să-l valorifice. Sunt în noi forţe cum ar fi inteligenţa, inima care nu ne-au fost date pentru a rămâne nefolosite sau pentru a ne folosi doar nouă.

Unii pretind că nu au ocazia să facă bine. Le-am putea răspunde că ar fi de ajuns să privească în jur. Au nevoie de serviciile noastre Familia, prietenii, necunoscuţii chiar. Putem schimba zilnic în bine situaţia cuiva. Cine e util şi altora are parte de bucurii durabile, pentru că împărtăşeşte trăirile celor pe care-i ajută.

-III-

Cuvântul "bucurii" să nu ne facă nerealişti. Recunoştinţa e rară. Înţelegerea perfectă a intenţiilor noastre şi mai rară. Ce ne va merge cu adevărat la inimă va fi sentimentul că ne aducem contribuţia la afirmarea binelui. El a făcut posibile nenumărate fapte bune care au uşurat povara de nevoi şi de griji de pe umerii multora.

Nu avem dreptul să spunem: "Nu are rost. Ce pot face e prea puţin." Un viitor senin se obţine prin progrese realizate în timp ca urmare a acumulării de eforturi aparent lipsite de însemnătate sau de rezultate. Gândurile bune, faptele generoase nu se pierd, cu toate că uneori nu li se văd efectele.

-IV-

Oricare ne-ar fi condiţia sau vârsta, învăţătura sau ignoranţa, bogăţia sau sărăcia, putem nutri ambiţia de a fi drepţi şi buni. O astfel de ambiţie e deosebit de tonică pentru noi înşine, dându-ne un ţel superior intereselor sau satisfacţiilor personale. Să trăim doar pentru noi e meschin. Să ne cultivăm grădina, dar să dărâmăm zidurile din jurul ei ca aceia care au nevoie de sprijinul nostru să poată intra.

În zilele noastre cuvântul altruism tinde să înlocuiască cuvântul milostenie, deşi are defectul că exprimă prea formalist capacitatea de a ne identifica cu ceilalţi. Aceia pe care cuvântul milostenie îi deranjează consideră că el exprimă inegalitatea. În realitate milostenia e iubire, adică suprema egalitate a sufletelor.

-V-

Sunt fiinţe predispuse firesc să se gândească mai mult la ceilalţi decât la ele. Când o asemenea înclinaţie nu e spontană, poate fi dobândită. Să adăugăm că milostenia nu se limitează la a dărui. Adevărata milostenie e sufletul existenţei. Ea se aplică tuturor împrejurărilor, ea repară lucrarea răului prin aceea a binelui, ea inspiră o gingăşie care face nedureroasă pansarea rănilor, ea adaugă îndatoririlor obligaţiile voluntare. O persoană milostivă nu doar respectă viaţa semenilor săi, ci chiar şi-ar da viaţa pentru ei. Femeile practică acest gen de eroism în ciuda slăbiciunii lor fizice. Cutezanţa de care ele dau dovadă în situaţii dificile e atât de obişnuită, că nu surprinde pe nimeni.

Câte nu au făcut femeile în teribilul an 1944 pentru a atenua ororile războiului! O doctoriţă a împiedicat expedierea într-un lagăr din U.R.S.S. a soldaţilor răniţi din spitalul unde se afla şi bunicul meu lovit în piept de un glonţ în timpul luptelor din nordul Moldovei. Bunica unei prietene, infirmieră participantă la toată Campania din Est, a cerut imediat după Actul de la 23 August să fie trimisă în regiunea Karaganda din R.S.S. Kazahă pentru a-i ajuta pe prizonierii de război români aflaţi acolo. Ceea ce ea le-a adus a fost mai ales mângâierea regăsirii cuiva din Patrie. Faptul de a le spune acelor necunoscuţi "Sunt româncă", de a le vorbi în româneşte de Ţară, de a le trata după puterile ei bolile a fost un act de supremă milostenie.

Lagărul KARLAG din regiunea Karaganda, Kazahstan

-VI-

Învăţătura dată neştiutorilor e la fel de importantă ca mâncarea dată flămânzilor, fiindcă e cât se poate de adevărat că omul nu trăieşte doar cu pâine. În jurul nostru vom găsi întotdeauna pe cineva care să aibă nevoie de hrană pentru minte şi suflet. Cunoştinţele noastre, înţelepciunea noastră pot fi folositoare altora şi avem obligaţia să li le oferim fără reţineri. Darul pentru minte şi inimă e prioritar. La moartea unei femei meritoase, cei care au cunoscut-o spuneau emoţionaţi: "Ce se va întâmpla cu noi? Eram toţi săracii ei."

-VII-

Milostenia ne cere să facem bine inclusiv celor de care avem motive să ne plângem. Ea e mai puţin rigidă ca dreptatea, care ne determină să-l lăsăm pe rău să-şi primească pedeapsa meritată. "Dacă-i abandonăm pe răi, ei vor deveni mai răi", spunea filozoful Platon. Pe acest principiu, transformat în poruncă de creştinism, se bazează orice regenerare socială. Nu există om care să nu poată fi făcut mai bun cu tact, cu blândeţe, cu înţelepciune. Când răul ne-a fost făcut nouă, iertarea e cea mai admirabilă formă a milosteniei, pentru că înfrânge în noi trufia.

Platon

Simpla iertare poate fi amestecată cu o cantitate oarecare de resentimente. Scopul ar fi să ne purtăm omeneşte cu duşmanii, pentru că să-i iubim efectiv nu e posibil. Afecţiunea e un sentiment, nu o putem impune inimii. Ilustrativă pentru ce am spus e poezia lui Victor Hugo "După luptă". Pe câmpul acoperit de cadavre un muribund striga "Apă!". Un ofiţer însoţit de un soldat, care treceau călare prin apropiere, l-au auzit. Ofiţerul, tatăl poetului, îi întinde plosca sa soldatului ca s-o dea rănitului. În timp ce soldatul se apleca pentru a-l ajuta să bea, rănitul se ridică în capul oaselor şi trase cu pistolul în ofiţer. "Lasă-l totuşi să-şi potolească setea", spuse ofiţerul, deşi glonţul trecuse atât de aproape de el că-i smulsese pălăria de pe cap.

După luptă

Popescu Angela