"M-am întors acasă după cea mai grea gardă din experiența mea de  medic chirurg. Astă noapte am coordonat garda Secției de chirurgie  plastică și microchirurgie reconstructivă. Mi-e greu să scriu, după  suferința pe care am văzut-o în ultimele ore. Povești de viață întoarse  ori distruse din cauza iresponsabilității și a corupției. Imaginile nu  pot surprinde tot iureșul ultimelor ore, emoția, dar și determinarea pe  care le-am simțit în lupta noastră cu chinurile lor. Respir și acum din  fumul pe care l-au adus odată cu ei", scrie pe contul său de Facebook dr. Ina Petrescu, de la Spitalul Universitar de Urgență din București. 
  Medicul adaugă că a avut alături colegi inimoși, dintre care unii au venit de acasă. 
  "Împreună am încercat să facem tot ce am putut pentru cei 24 de  tineri ajunși la noi. Au vârste cuprinse între 19 și 28 de ani. Tineri,  prea tineri pentru ce au trăit. Mulți au arsuri majore pe corp, arsuri  ale căilor respiratorii și intoxicații cu monoxid de carbon și au  necesitat intervenții chirurgicale. Nicio pedeapsă nu îi poate întoarce  acum pe cei care au plecat dintre noi. Dar avem nevoie să știm adevărul  și să facem tot ce e nevoie pentru ca astfel de tragedii să nu se mai  întâmple niciodată", scrie doctorul. 
      Dr. Ina Petrescu dă asigurări familiilor tinerilor care se află la  Spitalul de Urgență din București că medicii vor face tot ce este  omenește posibil ca aceștia să se întoarcă acasă.
		 
		
		
		
		
		
		
			
				__________________ 
				Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.  
(Părintele Alexander Schmemann)
			 
		
		
		
		
		
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
				
			
			
			
		 
	
	 |