Doamne Tu ești stânca mea, cetățuia mea,
Unde sufletu-mi zdrobit a găsit izbăvirea.
Ești locul meu de adăpost, ești tăria mea,
Ești stânca ce-a cuprins nemărginirea.
Ești întăritura mea, partea mea de moștenire,
Dragostea Ta fără seamăn, mi-a dat mântuire.
Te-ai îngrijit cu milă și-ndurare, din iubire,
Și mi-ai deschis Ușa, ce mă duce-n-nemurire.
Tu n-ai disprețuit inima mea, rănită și zdrobită,
Ai pus balsam vindecător pe inima-mi mâhnită,
În mila Ta, Tu mi-ai arătat cât sunt de iubită,
Prin Jertfa de pe cruce, Tu m-ai vrut Mântuită.
Ai avut milă! Că-s doar suflare Ți-ai amintit
Și urgiei Tale nu i-ai dat drumul. Te-ai oprit,
Cu iubire mare și-ndurare iertarea-i pregătit,
Și-n brațele Tale ocrotitoare m-ai adăpostit.
Pe stâncă m-ai urcat, știai că nu pot ajunge,
M-ai curățit de al meu păcat, cu al Tău sânge,
Ai șters lacrimile amare, a inimii ce plânge,
Bunătatea Ta, vindecă sufletu-mi ce se frânge.
Alerg la adăpostul aripilor Tale, Domnul meu,
Ești scutul meu de apărare, ești Turnul meu
Unde eu, găsesc scăpare și alinare la greu,
Căci brațul Tău puternic mă susține mereu.
Mă ferești de valuri, valuri ce vor a mă strivi,
Oprești furtuna furioasă, ce vrea a mă-ngrozi.
Mă ocrotești cu mâna-Ți caldă-n fiecare zi,
Oprești vrăjmașul crâncen, pregătit a mă lovi.
Izbăvitorul meu, mi-alini a mea durere,
Îmi dai în fiecare zi, a bivolului putere.
Ajută-mă Doamne să fac, tot ce-mi vei cere,
Voia Ta să fie-n mine stăpână pe-a mea vrere.
Pune-n mine duh de ascultare, un duh statornic
Să n-aibă putere să mă despartă de Tine, nimic.
Mărește-mi credința, fă să nu scadă nici un pic,
Tu-mi întinzi mâna de cad, ca să mă ridic.
Numele Tău, Isus, fie slăvit pe întreg pământul,
S-ajungă la marginile pământului, Cuvântul!
Ești stânca-n care mă ascund. În nimeni altul
Nu-i izbăvire, Mărire Ție, Prea Înaltul!
Mi-ai dat lumină ochilor să privesc în sus
Și-ncredere-n Tine, de orice mai presus.
Tot mai clar zvâcnirile vrăjmașului răpus,
Zi de zi anunță revenirea Ta, Isus.
Ochii privesc norii, urechile stau ciulite
La chemarea Ta, candelele sunt pregătite
Și făcliile-s aprinse, fecioarele-s adormite,
De atâta așteptare sunt obosite.
Somnul e-n veghe și-s gata de zbor
Pentru ceasul în care ne-om întâlni pe nor. Amin
Viorica Dan.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|