Un articol excelent, pe care l-ar putea scrie (în esenţa lui, simplu şi la obiect) orice om care mai are încă oarece priză la realitatea din ţara noastră. Iar prin realitate nu înţeleg doar starea economică, politichia mizeră şi tulburarea chinuită în care îşi fac veacul majoritatea românilor. Nu, prin realitate înţeleg simţământul lucid al disproporţiei dintre România visurilor noastre şi România pe care credem că o voieşte Dumnezeu. Pentru că noi visăm, constrânşi din toate părţile, ceea ce Domnul nu ne-a hărăzit, cred eu. Visurile noastre sunt, în cea mai mare parte a lor, manifestări triste ale stării de cădere în care cred că ne aflăm ca naţie. Forme nesfârşite ale unor frustrări şi dezordini generalizate... Când bisericoşi peste măsură, când exaltaţi de un meci al Stelei, când foarte corecţi, mai catolici decât Papa, când excesiv de "miloşi" şi dispuşi la "iertare" sau, poftim astăzi cu Becali, milostivi nevoie mare.... Mi-e limpede, mie unuia, că nu mai ştim unde-i nordul, unde-i sudul şi cine mai ne este baciul... Starea inimii noastre este una pe care doctorul Dragomir ar putea să o numească aritmie, sincopă sau mai ştiu eu cum...
Doctore, ce credeţi, ne paşte vreun infarct, cumva?