Cand eram copil mama ne ducea pe mine si pe fratii mei la biserica,din cand in cand,mai ales la orice sarbatoare,tin minte ca ma lua un somn de nu se putea,de la cantarile acelea.Apoi,la varsta de 14 ani,am mers pentru prima oara la o manastire,impreuna cu mama si sora mai mica.Tin minte ca ne-am bucurat foarte mult,nu stiam ce-nseamna aceia manastire,dar stiam sigur ca este departe de casa si consideram acest lucreu ca o vacanta super,chiar ne-am gatit frumos si ne-am dat cu oja pe unghii.Mama cand ne-a vazut date cu oja(abia in tren)s-a speriat,ne-a certat si ne-a pus sa ne radem oja toata cu un ban de cinci lei(de-acele de aluminiu mare.de pe-atunci).Acolo,la manastirea de calugari,pe langa faptul ca ni se parea ca seamana toti intre ei,si nu stiam ce cauta ei in jurul unei biserici imbracati atat de "ciudat",am intalnit si o fata posedata care facea urat de tot.ATUNCI,CEVA S-A SCHIMBAT IN INTERIORUL MEU!Am incercat sa descopar cat mai multe lucruri care reprezentau acel loc,am stat deseori la capataiul acelei fete bolnave incercand sa fiu cat de putin de folos.Am crezut tot ceea ce am vazut,si-am incercat sa patrund tot mai mult in lumea cunoasterii lui Dumnezeu.Dupa doua saptamani in care am stat acolo,am ajuns acasa un predicator infocat al cuvantului lui Dumnezeu si realitatii Lui.Si un al 2lea moment marcant pe plan spiritual,din viata mea,a fost cand ,imediat dupa revolutie s-a difuzat la televizor,in preajma Sfintelor Pasti,un film cu viata lui Iisus,"Iisus din Nazaret",dupa ce am vazut patimile suportate de Mantuitor pentru pacatele noastre,am simtit o vina profunda,tin minte ca eram la o cunostinta de-a mamei(acasa nu aveam televizor),si am plecat in baie,si-am stat mult acolo,si-am plans cu foc,ma simteam extrem de vinovata pentru chinurile prin care a trecut Mantuitorului. Si,bine-nteles ca au tot existat diferite momente care sa treslte sufletul de pocainta,asa cum exista in viata oricarui crestin "stagiar"...si nu numai.De fapt,totul se intampla cu un amalgam de sentimente si cu o satisfactie extraordinara,pentru bucuria cunoasterii Creatorului si principiilor Sale Marete.Din pacate,timpul diminueaza intensitatea din suflet,si nu ramane continuu,totul sub aceiasi grandoare spirituala,este ca o dragoste care isi directioneaza sentimentele spre si mai multe lucruri si simtiri,astfel incat sa se formeze o frumoasa si trainica prietenie,bazata pe respec,incredere,si atasament.Poate este o comparatie necorespunzatoare,si poate unii o sa ma judece mai aspru,dar refuz sa fiu perfida,si nici nu deznadajduiesc,ca sunt sub aceiasi aripa protectoare a Domnului.
|