Peste 3.000 de oameni sunt în Piața Universității, sâmbătă, în a cincea zi de proteste, ziua în care șapte persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv au murit, iar numărul celor decedați în urma tragediei din 30 octombrie a ajuns la 39.
UPDATE 19:50 - Protestatarii au blocat bulevardul Bălcescu
Protestatarii, care au stat grupați aproximativ două ore în zona fântânii de la Universitate și în fața Teatrului Național, au ocupat și strada, circulația fiind blocată atât spre Piața Romană, cât și spre Unirii.
Manifestanții scandează "Colectiv, Colectiv", "Afară, afară cu mafia din țară", "Solidaritate" și "România, trezește-te" și au pancarte pe care scrie "Deșteaptă-te, române, că ai început să mori pe bune", "Punctul 8 de la Timișoara, depolitizarea justiției" și "Școli, nu catedrale".
Unii dintre cei aflați în stradă cer desființarea partidelor politice. Un bărbat în vârstă de 40-50 de ani le-a cerut protestatarilor să vină să ia cuvântul și să rămână uniți: "Oameni buni, haideți să nu facem bisericuțe", li s-a adresat el protestatarilor.
Un alt bărbat, mai în vârstă, le-a spus tinerilor să nu repete greșelile generației sale: "Să nu știți numai de călău și de bici, cum am știut noi".
Unii dintre cei aflați în stradă și-au exprimat nemulțumirea față de consultările de la Cotroceni.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|