Doi angajați ai ISU București- Ilfov au fost ridicați și duși la audieri la DNA,în dosarul în care se fac cercetări pentru pentru fapte de abuz în serviciu și neîndeplinirea atribuțiilor în cazul avizelor privind prevenirea și stingerea incendiilor, în legătură cu eliberarea avizelor pentru Colectiv
Antonia Radu și George Matei Petrică, angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, au fost aduși , luni la amiază, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiați în dosarul privind eliberarea avizelor pentru Clubul Colectiv.
Conform unor surse judiciare, cei doi angajați ai ISU București- Ilfov ar fi trebuit să întocmească documentația necesară pentru Clubului Colectiv.
Procurorii militari din DNA au deschis, vineri, un dosar în care sunt vizați angajați ai ISU București - Ilfov, fiind făcute cercetări pentru fapte de abuz în serviciu, respectiv pentru neîndeplinirea atribuțiilor în cazul avizelor privind prevenirea și stingerea incendiilor.
De asemenea, de la ISU București - Ilfov au fost ridicate documente privind controalele făcute pe domeniul prevenirii incendiilor, în baza cărora se va stabili dacă au fost respectate metodologia și dispozițiile legale de control.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|