Fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloș a fost desemnat, marți, de către președintele Klaus Iohannis, pentru funcția de premier, Iohannis precizând că soluția agreată cu partidele politice, cu foarte mici excepții, este cea a unui guvern de tehnocrați.
”După părerea mea, în această etapă, pentru a rezolva problema guvernării, este nevoie de un prim-ministru independent sau tehnocrat, o persoană curată, care să nu fi fost implicată în scandaluri, o persoană integră. Este nevoie să fie promovați miniștri performanți, este nevoie de partide fără corupți, este nevoie ca partidele să facă curățenie în interior și să nu promoveze persoane suspectate de corupție”, a declarat șeful statului.
Președintele Klaus Iohannis a spus că nu poate fi așteptată revigorarea clasei politice doar din interiorul partidelor.
”Este cu siguranță nevoie de oameni noi și am încurajat oameni tineri să intre în politică. Fără oameni noi este greu de presupus că vom avea o clasă politică nouă. Asta nu înseamnă că cei vechi trebuie să plece. Cei vechi care sunt buni trebuie să rămână. Este nevoie să afirm că România rămâne fermă pe calea europeană și orice guvern vom avea trebuie să fie sprijinit de Parlament, de partidele politice pentru a lua măsuri care să garanteze o creștere economică sustenabilă”, a afirmat președintele.
El a mai spus că a prezentat aceste lucruri și partidelor și a ”întrunit o largă majoritate” pe aceste teme.
”A fost o sitiuație interesantă pentru mine că partidele au înțeles imediat care este miza și că este nevoie să găsim o soluție împreună. Această soluție o văd într-un guvern tehnocrat. Partidele au agreat ideea, cu foarte puține excepții și am convenit că aceasta este calea corectă până la alegerile parlamentare din 2016”, a adăugat Iohannis.
Sa vedem acum reacția "revoluționarilor ":)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|