Cel mai bine a exprimat etapele si savarsirea completa a calugariei cel care a postat primul in acest topic,prin trimiterea la pagina sugestiva.
Acum aproape 20 de ani am fost impreuna cu sora mea mai mica la o manastire de maici si tocmai se pregatea in seara de priveghere,demersurile pentru a se face doua calugarii.Bine-nteles ca manate de curiozitate am participat si am privit cu atentie savarsirea acelor calugarii.Tin minte ca m-am ascuns intr-un colt neinsemnat,pitita mai mult sub un scaun si am adulmecat fiecare cuvintel ce se pronunta si fiecare cantare,care mi se pareau fantastice si semnificative.La un moment dat nu am putut sa ma abtin si am inceput sa plang,si-am plans continuu si am simtit nevoia sa ma rog si sa ma pocaiesc.Ma cutremura acea realitate,acele juraminte,acea stare profunda de lepadare de toate cele lumesti si de incredintarea vietii Lui Dumnezeu.Chiar daca nu aveam decat 15 ani,m-a miscat foarte mult,si mi-a deschis in sinea mea,in fiinta mea,intr-un mod subconstient,noi viziuni asupra vietii si sensului pe pamant.....
Acum imi amintesc frumos,adulmec pentru un moment starea placuta de-atunci,dar totul ramane in urma ca o poveste din copilarie spusa cu atata caldura de vocea blanda a mamei.
|