Spui ca ai avut momentele tale bune legate de credinta.Ca ai vrut chiar sa te caugaresti.Stii ce am observat in unele cazuri asemanatoare( ma includ si eu aici/ si eu sunt orfana dpdv afectiv).Cei ca noi auo perioada de razvratire imoptriva familiei, a normelor sociale si religiei.Dupa aceasta peioada-care piate dura chiar si ani- urmeaza o alta(tot extrema): cautari spirituale fervente, chiar ganduri de calugarie etc.Deci, de la o extrema la alta...Nu zice nimeni nici sa ne calugarim, nici sa nu o facem.Fiecare isi gaseste drumul in viata in functie de propriile nevoi si neputinte...Poate un pic de masura in tot ceea ce facem ar fi mai folositoare.Sa nu mai fim atat de critici cu noi si cu viata din jurul nostru, sa ne bucuram de tot intr-o forma cumpatata(si nicidecum compulsiva)...Si sa ne ferim de extreme.Sa traim intens fiecare clipa bucuria vietii, fara sa uitam de pericole...Sa iertam, dar sa nu uitam ...Sa ne fin noua insine prieteni de incredere.Si toate astea se invata in comuniune cu ceilalti.Sunt foarte multe lucruri de spus.Sa ai o zi buna!
|