În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Prin traditie, Raiul si Iadul sunt numite "locuri". Biblia insasi le numeste astfel si nicaieri "stari". Paradisul terestru, adica Gradina Edenului, apare evident ca loc si nu ca stare. De aceea, covarsitoarea majoritate a teologilor ortodocsi (in sensul de drept credinciosi) descriu Raiul si Iadul ca fiind locuri.
Pe de alta parte, in universuri unde nu exista materialitate, sau exista o materie glorificata (Raiul) ori contorsionata (Iadul) termenul de "loc" poate sa nu mai aiba acelasi inteles, al intinderii spatiale, pe care il are in universul terestru, singurul pe care il cunoastem (sub acest aspect). Cand Domnul nostru spune, de exemplu: "in casa Tatalui meu multe locasuri sunt", nu e obligatoriu sa intelegem "in Noul Ierusalim, multe apartamente sunt". Desi Biblia si liturgica vorbesc de locuri, imaginea Raiului apare metaforic descrisa ("corturile dreptilor", "ospatul ceresc", "unde nu este durere, nici intristare etc") deoarece Raiul este fara asemanare cu ce stim si vedem in trup. Valabil si pentru Iad, descris ca "intunericul cel dinafara", "iezerul de foc" etc.
Prin urmare, unii teologi, mai ales in ultima vreme, prefera sa defineasca Raiul si Iadul ca "stari". Este, ca sa zic asa, la moda. Pe de o parte, acest lucru nu este gresit, dupa cum am aratat. Pe de alta parte, aici exista un pericol (si, de aceea, asemenea teologi sunt adesea la granita heterodoxiei, daca nu cumva, precum Congar, dincolo de ea). Pericolul este de a considera ca Raiul si Iadul, din moment ce sunt stari, nu sunt realitati obiective, asa cum sunt locurile, ci realitati intrapsihice, subiective. Mai mult, dintr-un loc inchis nu se poate iesi ("prapastia" dintre Lazar si bogatul nemilostiv), pe cand dintr-o stare a sufletului oricine poate iesi. Starile sufletesti, fiind la dispozitia vointei, oricine poate iesi din iad. Daca vrea. Si care ar putea fi idiotul care nu ar vrea sa iasa dintr-o stare sufleteasca penibila, a Iadului, spre o stare de extaz etern, a Raiului ? Poti fi condamnat perpetuu prin consemnare intr-un loc (precum inchisoarea pe viata), dar cine te poate condamna la o stare a sufletului perpetua ? O stare e ceva tranzitoriu prin definitie. O etapa.
Dupa parerea mea, aceasta moda a definirii Ultimelor Realitati ca "stari sufletesti" se subsumeaza megatendintei relativiste, marii erori mai degraba filosofice decat teologice care marcheaza epoca noastra, eroare asupra careia Papa Benedict al XVI-lea a atras neobosit (dar cu un succes relativ) atentia.
|