La 40 de zile de la tragedia din clubul Colectiv, din îndemnul și cu binecuvân*tarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un sobor de slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române a săvârșit ieri, 9 decembrie, o slujbă de pomenire pentru toți cei care au murit în incendiul de pe 30 octombrie 2015. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba în fața clubului Colectiv, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Preoți, credincioși și elevi ai Seminarului Teologic Liceal „Nifon Mitropolitul” din București s-au rugat ieri în fața clubului Colectiv, pentru odihna sufletelor celor 60 de persoane care au trecut la Domnul în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit la finalul slujbei un cuvânt de mângâiere pentru familiile îndoliate, în care a explicat importanța pomenirii celor care s-au mutat din viața pământească. „Biserica învață că la 40 de zile după trecerea unui suflet din această lume, el se prezintă la judecata particulară, având să dea răspuns înaintea Dreptului Judecător de cele ce a lucrat în această viață. De aceea, în această perioadă de 40 de zile, Biserica înalță rugăciuni împreună cu familia celui care s-a mutat de aici, rugându-L pe Milostivul Dumnezeu să așeze sufletul lui acolo unde «drepții ca luminătorii strălucesc». În această perioadă care s-a scurs de la incendiul de la clubul Colectiv, dimpreună cu familiile celor care au trecut din această viață, Biserica, prietenii și cunoscuții lor au înălțat rugăciuni atât în Catedrala Patriarhală, în catedralele chiriarhale, cât și în comunitățile mănăstirești și parohiale din întreaga țară. Aceste rugăciuni ne arată nouă că iubirea este mai tare decât moartea, ne arată, de asemenea, că iubirea n-o poate ucide nici piatra de mormânt și ne încredințează de faptul că noi, cei care avem nădejde, prin aceste rugăciuni vom fi într-o zi împreună cu cei pe care i-am iubit. De aceea, în această zi am înălțat rugăciuni, încredințând sufletele celor adormiți milostivirii fără margini a lui Dumnezeu”, a subliniat Preasfinția Sa.
În continuare, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a anunțat că, în perioada următoare, Arhiepiscopia Bucureștilor dorește ca în fața clubului Colectiv să așeze o cruce de marmură sau de piatră, unde familiile celor care au trecut la Domnul să poată aprinde lumânări, să se roage pentru sufletele celor decedați și să îi pomenească pe aceștia în rugăciune.
La slujba de pomenire au fost prezenți alături de PS Episcop Timotei Prahoveanul și pr. Mihai Aurel, vicar administrativ eparhial, pr. Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pr. Ionuț Bărbulescu, directorul Seminarului Teologic Liceal „Nifon Mitropolitul” din București, arhim. Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă din București, protoiereii de la cele 6 protopopiate ale Capitalei, protoiereii de la protopopiatele Ilfov Nord, Ploiești și Urlați și preoți profesori ai seminarului teologic.
Biserica a ajutat financiar familiile victimelor
În urma tragicului eveniment petrecut în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015 la clubul Colectiv, Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor și parohiile Capitalei au venit în sprijinul familiilor îndoliate și al tinerilor internați în stare gravă la spitale, atât prin asistență spirituală, cât și prin acțiuni concrete de susținere. „Suma de 200 de mii de lei a fost alocată de Arhiepiscopia Bucureștilor, din fonduri proprii, pentru sprijinul pacienților și familiilor persoanelor decedate. Până în prezent au fost sprijinite 65 de persoane, în baza anchetei sociale, efectuată de asistenții sociali de la cele 6 protopopiate ale Capitalei. Printre familiile victimelor au fost și cazuri care nu au dorit să primească sprijinul din partea noastră, deoarece aveau o situație financiară bună și au sugerat să fie ajutate persoanele mai sărace. Nu a fost o atitudine ostilă, dar din modestie și datorită situației financiare bune pe care o aveau, au recomandat ca acești bani să fie direcționați către persoanele sărace. Principala nevoie pe care o au aceste familii este aceea de suport afectiv, moral, de mângâiere duhovnicească pentru a trece peste acest moment. Nu toate familiile implicate au o situație precară, ci ele trec printr-o criză afectivă, emoțională, pentru că pierderea unui copil este o pierdere iremediabilă și irecuperabilă. Preoții de caritate de la cele 8 spitale unde au fost internate victimele au fost permanent prezenți acolo, au fost alături de victimele, de familiile și de prietenii acestora”, ne-a declarat pr. Ionuț Viorel Iordăchescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
De asemenea, în urma îndemnului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au intensificat acțiunile din cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române, pentru a asigura necesarul de sânge în spitalele unde se află internate victimele incendiului. „Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au intensificat campania de donare de sânge, dar s-au implicat și în oferirea de hrană sau materiale sanitare pentru unitățile medicale, acolo unde a fost cazul. Pentru unii pacienți s-au făcut și câte trei gărzi, una după alta, și atunci, a fost necesar sprijinul acestor voluntari. Și în țară s-au mobilizat eparhiile, au făcut colecte, au strâns bani, dorind să ajute. Arhiepiscopia Bucureștilor și protopopiatele vor sprijini și pe termen lung victimele de la Colectiv și familiile lor”, a mai spus părintele Ionuț Viorel Iordăchescu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|