Colegul nostru de forum, Mihailc, a postat cândva un text pe care l-am păstrat, găsindu-l excepţional: "Patru capete folositoare despre gânduri" - de Nicodim Aghioritul.
Îngăduiţi-mi să postez din nou acest cuvânt, deoarece aici se pot găsi temeiuri limpezi, dacă ne dăruim cu atenţie lecturii, pentru afirmaţia privind rolul (limitat al) voinţei în viaţa duhovnicească.

1. Care e cauza naturală a gândurilor?

Cauza naturală a tuturor gândurilor e aceasta. Omul e dublu, adică e compus din trup şi suflet. Şi aşa cum sufletul are în chip natural cinci simţuri naturale trupeşti şi exterioare: vederea, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul, tot aşa şi sufletul are în chip natural cinci simţuri spirituale [gândite cu mintea] şi interioare, potrivit Marelui Vasile care tâlcuieşte versetul "păzi-va Domnul toate oasele lor" din Psalmul 33; adică are: ochi spirituali, urechi spirituale, miros spiritual, gust spiritual şi pipăit spiritual, de aceea şi vede spiritual, aude spiritual, miroase spiritual, gustă spiritual şi pipăie spiritual toate realităţile spirituale, adică fie cele dumnezeieşti, fie cele îngereşti, fie cele demonice, fie cele omeneşti şi lumeşti.
Aşa cum omul are în chip natural un cuvânt rostit, care e grăit cu glas tare cu gura şi cu limba, tot aşa are în chip natural şi un cuvânt spiritual, care e grăit în chip tainic în inimă, cuvânt care se numeşte şi interior. şi aşa cum cu cuvântul rostit omul rosteşte câte vrea, fie cele dumnezeieşti, fie cele îngereşti, fie cele demoniceşti, fie lucrurile omenesti şi lumeşti, aşa şi prin cuvântul interior el grăieşte şi gândeşte în inima sa cîte vrea: fie lucrurile dumnezeieşti, fie cele îngereşti, fie cele demoniceşti, fie cele omeneşti şi lumeşti.



2. Şi fără să vrea omul grăieşte înăuntrul inimii gânduri de hulă, de ruşine şi viclene

Deoarece cuvântul rostit şi celelalte simţuri exterioare ale trupului sunt groase şi cu anevoie de pus în mişcare, de aceea, numai dacă vrea, poate omul să grăiască cuvântul rostit sau să pună în mişcare cele cinci simţuri ale lui ca să simtă aceste lucruri simţite, căci din pricina grosimii pe care o au acestea sunt supuse şi ascultă de voinţa omului. Dar, deoarece cuvântul interior al inimii şi simţurile interioare şi spirituale ale sufletului sunt subţiri, uşor de pus în mişcare şi duhovniceşti, de multe ori omul grăieşte cu cuvântul interior şi gândeşte în inima sa nu numai cele bune sau cele rele, pe care le vrea, ci şi acelea pe care nu le vrea, fiindcă ele se supun şi ascultă cu anevoie de voinţa lui din pricina subţirimii pe care o au. Şi, mai ales, pentru că de multe ori fie Dumnezeu se foloseşte ca de un organ de cuvântul interior şi grăieşte prin el cele bune pe care le vrea, precum urmează în sfinţii desăvârşiţi şi purtători de duh, fie îngerii folosindu-se ca de un organ de cuvântul interior grăiesc şi ei cele bune călăuzind pe om spre mântuire, fie, la urmă dintre toţi, demonii, prin aceea că sunt duhuri subţiri şi după sfântul Botez se găsesc la suprafaţa inimii, cum zice Sfântul Diadoh, folosindu-se şi ei ca de un organ de cuvântul interior, grăiesc în inimi fie gânduri ruşinoase şi trupeşti, fie gânduri viclene şi ranchiunoase şi răzbunătoare, fie gânduri hulitoare împotriva lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti.
Căci dat fiind că trei sunt părţile sufletului: raţională, irascibilă şi poftitoare, de aceea şi gândurile se împart în general în trei: hulitoare, viclene şi ruşinoase. Gândurile hulitoare, adică acelea care sugerează sufletului necredinţe, îndoieli, murmurări şi hule împotriva lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti, acestea, zic, se nasc din partea raţională a sufletului;
Gândurile viclene, care sugerează în suflet răzbunări împotriva vrăjmaşilor şi a celor ce ne întristează, acestea, zic, se nasc din partea irascibilă;
Gândurile de ruşine, câte sugerează în suflet desfrânări, adultere şi celelalte necurăţii trupeşti, acestea se nasc din partea poftitoare, cum zice dumnezeiescul Grigorie Sinaitul.
Dar nu numai cuvântul interior, ci şi cele cinci simţuri spirituale ale sufletului sunt folosite ca organe şi de Dumnezeu şi de îngeri şi de demoni care fac sufletul să simtă spiritual cele bune şi adevarate atât în somn cât şi în stare de veghe; demonii însă fac sufletul să simtă, să vadă şi să audă spiritual toate cele rele, mincinoase şi rătăcite câte duc la pierzania lui, atât în somn cât şi în stare de veghe.