De mentionat ca toate restrictiile impuse populatiei au aparut dupa anii 1982-1983, când Ceausescu a luat decizia fatala de plata fortata a datoriei externe. Asta desi Ioan Totu i-a spus- Nicule, nu-i bine ce vrei sa faci.
Sa le analizam pe rand.
-Restrictiile la curent electric s-au datorat nefunctionarii la capacitatea proiectata a unor grupuri energetice de la Turceni sau Rovinari, care au produs un deficit de cca 1000 MW, la un consum cifrat la cca 10.000 MW zilnic.
Desi acele grupuri energetice (turbine, generatoare) fusesera importate din RF Germana in anii 1970 (ori produse in tara la IMGB sau Resita, dupa licente vest-europene), si calitativ erau destul de bune, din pacate calitatea combustibilului folosit (lignitul trebuia amestecat cu pacura ca sa arda) era slaba (puterea calorica), asa cum a aratat Silviu Curticeanu (fostul sef al cancelariei prezidentiale de atunci).
-Restrictiile la energie termica.
In cazul acelor CET-uri (care functionau tot pe baza de carbuni), problema a fost acceiasi- calitatea slaba a carbunilor.
In cazul centralelor termice de cartier (functionand pe baza de CLU- combustibil lichid usor), puterea calorica a combustibilului folosit era net superioara lignitului, insa neaprovizionarea in canditati suficiente a facut ca aceste centrale termice de cartier sa nu poata functiona la capacitatea proiectata.
Apoi- mai ales in cazul CET-urilor- lungimea retelelor termice de distributie era destul de mare, generând pierderi pe trasee. De exemplul la Vaslui chiar daca agentul termic pleca din CET (situat la marginea orasului) la 70-80 de grade, pana ajungea in caloriferul unui apartament din cartierul 13 Decembrie (situat in capatul opus al orasului), nu depasea o temperatura de 30-40 grade.
-Restrictiile la gaz metan si butelii
Mare parte din gazul metan era utilizat in industrie, iar la populatie ajungea ce mai ramanea. Apoi începând din anul 1979 Romania a trebuit sa importe gaz metan din URSS, productia interna nemaiacoperind necesarul.
Iar sovieticii cereau plata in avans, in valuta, pentru gazul care-l luam de la ei.
-Restrictiile la aprovizionarea cu alimente.
DEsi agricultura romaneasca producea arhisuficient (e adevarat- nu productiile fantasmagorice raportate oficial- de genul 7000 sau 8000 kg porumb sau grau la hectar. Productia reala se situa in jur de 4500- 5000 kg/hectar), s-a fortat exportul de alimente, pentru plata datoriei externe.
De la Comtim plecau garnituri intregi de tren , incarcate cu carne de porc, la export.
Apoi in mediul rural, in cadrul CAP-urilor, aparea o serie de disfunctionalitati.
Desi CAP-urile (conform statului UJCAP) erau proprietatea privata de grup, si desi retributia membrilor cooperatori trebuia sa fie decisa numai de Adunarea generala, totusi acest principiu (inscris in statut) nu se respecta.
Intai erau date produsele la fondul de stat, apoi erau platite muncile SMA (tot in produse) si abia la urma erau retribuiti membri cooperatori.
Apoi sistemul de plata- pe baza de zile-munca- nu era tot timpul exact si riguros, lasand posibilitatea brigadierilor sa faca unele abuzuri.
In plus, de multe ori, veneau indicatii de la directiile agricole judetene (privitoare la sectorul zootehnic, specificul culturilor, etc), care erau in contradictie cu realitatea din teren.
In privinta comertului, aici va pot spune mai multe amanunte (tata a lucrat atunci ca sef grup depozite la cooperatia de consum - Grup Depozite Husi, UJCC Vaslui).
Existau doua tipuri de comert
-Comertul de stat. Desfasurat prin unitatile de comert en-gros (ICRA, ICRTI, ICRM), si cu amanuntul (ICSM).
-Comertul cooperatista, desfasurat prin cooperatia mestesugareasca (UJCM) si cooperatia e consum (UJCC). Comertul cooperatist era proprietate privata de grup, beneficind astfel de o mai mare libertatea de miscare.
Aici desi cererea de produse (alimentare, metalo-chimice, electrocasnice, textile-incaltaminte, etc) era destul de mare, totusi marfurile se achizitionau conform planului, iar prin contractari cu industria se putea obtine mult mai putine produse decat necesarul si cererea (prioritatea fiind exportul).
De aceea, sefii unitatilor de comert cooperatist erau obligati sa apeleze la metode mai putin ortodoxe pentru a obtine mai multa marfa la contractari, peste plan. Daca te duceai la contractari si se afla ca vii din judetul Vaslui- obligatoriu trebuia sa te inarmezi cu celebrul pe atunci coniac Vasconi, cu vin de Husi si alte produse locale, pentru a obtine ceva peste plan.
Apoi aparea problema transportului pe CFR. Cum necesarul de vagoane de marfa era imens atunci, trebuia sa te ai bine si cu seful statiei CFR (tot cu argumente locale), pentru a obtine un vagon-doua, cu care sa aduci sa zicem frigidere de la Gaesti.
Apoi cooperatia de consum aveea si obligatia de a realiza achizitiile de produse agricole din mediul rural. Aici preturile de achizitii oferite taranilor erau relativ mici, producandu-se greutati in respectarea planului.
In mediul rural, cum singurele unitati comerciale erau cele a cooperatiei de consum, gestionarul acesteia capatasera un anumit renume in sat (deoarece toti trebuiau sa apeleze la el- si preotul, si seful de post, si profesorul, si taranul), si din pacate, de multe ori, se comporta cu mai putina rabdare fata de clienti.
-Apoi conta mult si cat de bataios era primul secretar al judetului, cum stia sa se impuna la centru, cum stia sa-si creeze niste relatii ca sa obtina investitii mai mari pentru judetul respectiv.
Numai fosti prim-secretari ai judetului Vaslui (Gheorghe Tanase, Ion Fratila si Ioan Pavel) si regretatul director al IAS Husi (Ioan Neamtu) stiu cate canistre cu vin, carne, brânzeturi, etc au luat drumul Bucurestiului ca sa se aprobe niste investitii. Dar se mergea pe idee ca era de unde.
|