[CristianR]

Până la urmă, cred că despre limite e vorba.
Înainte regimul punea unele limite și răului, în măsura în care valorile pe care le-a adoptat (cum ar fi protejarea familiei), chiar dacă din alte rațiuni decât cele creștine, se suprapuneau peste acestea. Dar punea limite și binelui, în sensul că Hristos nu putea fi mărturisit pe față.

Acum parcă orice limitare a fost înlăturată și răul moral se poate desfășura în toată puterea și întinderea lui. Se poate „dezvolta“ ca un cancer, corupând, întinând și omorând tot ce atinge.
Pe de altă parte, oricine vrea să facă binele este liber să o facă: să trăiască dacă vrea ca un sfânt, să-L mărturisească pe Hristos; Biserica este liberă să sporească credința oamenilor, lucrând cât de mult poate.

Ridicarea limitărilor, însă, îi sperie pe oameni. Nu părem a fi maturi pentru libertatea care ni se oferă; nu știm ce să facem cu ea, suntem debusolați. Asta cred că i-a speriat și pe iudei atunci când Hristos le-a dăruit tuturor libertatea. Asta îi sperie probabil și acum pe musulmani vizavi de libertatea pe care și-o permit creștinii.

Și frica asta pare îndreptățită dacă te uiți la decăderea în care am ajuns; pentru care se dă vina pe libertate. Dar ea este darul lui Dumnezeu. Și omul are nevoie de ea ca să crească, să se îndumnezeiască, căci Dumnezeu este liber în mod absolut.

De un singur lucru trebuie să nu se lipsească, însă, omul liber: de ajutorul lui Dumnezeu. Nu suntem în stare să pășim în lume fără El. Ne împiedicăm imediat, cădem, ne murdărim, ne îmbolnăvim ș.a.m.d. Și El ne-a spus-o clar: „Fără Mine nu puteți face nimic”.