Dacă nu ai identificat încă, te-ai gândit şi că:
1) poate nu ai ajuns încă în starea de a o face
2) poate că nu asta e important în creştinism
3) poate că Dumnezeu nu voieşte să îţi dezvăluie "una"
4) poate e ceva, undeva, cu propriul tău sistem de investigare
5) poate procesul de cunoaştere al omului duhovnicesc e diferit de ceea ce îţi imaginezi că ar putea fi

Florin, eu am întâlnit nenumărate texte care prezintă chestiuni forte subţiri legate de cunoaştere şi persoana cunoscătoare, la creştini. Poate că duhul umilit, inima înfrântă şi smerită ar fi un bun început. Inclusiv pentru problematica atât de atrăgătoare a cunoaşterii...

P.S. După opinia mea, spiritualitatea orientală, în general, este receptată de europeni sub forma (sic!) unui fel de psihologie. Întîlnindu-se cu universul oriental, europeanul cade cel mai adesea în psihologism. Or, se pare, duhul orientalului şi întreaga cultură de acolo nu este deloc psihologie, precum apare în mintea europeanului. Despre asta a scris mult (şi bine), printre alţii, Mircea Eliade.
Universalitatea budismului este mai mult o aspiraţie decât o realitate. Sunt curente de gândire şi vieţuire efectivă care, ca şi o floare oarecare, se ofilesc o dată ce sunt smulse din pământul lor. Sau, mă rog, se dovedesc sterile....