Citat:
În prealabil postat de ahilpterodactil
Florin, eu am întâlnit nenumărate texte care prezintă chestiuni forte subțiri legate de cunoaștere și persoana cunoscătoare, la creștini. Poate că duhul umilit, inima înfrântă și smerită ar fi un bun început. Inclusiv pentru problematica atât de atrăgătoare a cunoașterii...
P.S. După opinia mea, spiritualitatea orientală, în general, este receptată de europeni sub forma (sic!) unui fel de psihologie. Întîlnindu-se cu universul oriental, europeanul cade cel mai adesea în psihologism. Or, se pare, duhul orientalului și întreaga cultură de acolo nu este deloc psihologie, precum apare în mintea europeanului. Despre asta a scris mult (și bine), printre alții, Mircea Eliade.
Universalitatea budismului este mai mult o aspirație decât o realitate. Sunt curente de gândire și viețuire efectivă care, ca și o floare oarecare, se ofilesc o dată ce sunt smulse din pământul lor. Sau, mă rog, se dovedesc sterile....
|
Ahil..., eu fac referiri doar la doctrina budhismului mahayana, nu la spiritualitatea orientala in general, care este foarte diversificata si nuantata.
Din punctul meu de vedere, mahayana (vajrayana) reuseste sa circumscrie majoritatea sistemelor religioase, in sensul ca poate oferi o interpretare rationala a acestora, consistenta cu un sistem comun de valori si poate oferi un plus de viziune printr-o serie de invataturi fundamentate psihologic.
Iti dau dreptate, practica religioasa nu este doar un compendiu de rationamente sau un indreptar psihologic. Este cu mult mai mult decat acestea.
Miezul ei este "Harul" care sustine inima contemplativa.
Insa Harul nu rasare in inima fara o directionare si stabilizare a mintii pe diferite obiecte/subiecte virtuoase.
Iar modalitatea in care acestea sunt accesate este o arta in sine.
Fara intelegerea rationala, psihologica a corelarilor, cauzalitatilor si efectelor inaintarea este foarte anevoioasa, daca nu imposibila, amenintata la fiecare pas de riscul exagerarilor.
De aceea, pregatirea de baza a budistului mahayana presupune si parcurgerea unui curs de psihologie privind natura mintii, a modalitatii in care aceasta functioneaza in procesul interpretarii realitatii externe / interne.
----
Smerenia este temelia budismului mahayana. Ea este rezultanta urmatoarelor trei intelegeri:
- intelegerea ca orice calitate/bucurie se datoreaza exclusiv celorlalti
(nici trupul propriu nu ne apartine - ne este daruit de alte fiinte) - budistul nu are nimic care sa-i apartina intrinsec cu care sa se mandreasca;
- intelegerea ca orice progres spiritual, oricat de mic, se datoreaza Lui Dumnezeu - prin mecanismul "binecuvantarii";
- intelegerea conditiei actuale de mare pericol si suferinta (Primul Adevar Nobil).
De aceea, budistul smerit cauta refugiu in Dumnezeu (Buddha), Invatatura Sa (Dharma) si Sfintii Sai (Sangha), nu se bazeaza defel pe puterile proprii.
Asa cum invata Atisha - toata practica budista se face in interiorul refugiului, este o expresie a refugiului - nu a bazarii pe sinele propriu.
Atisha (sec. 11 e.n.) a fost cel care a reusit sa integreze intr-un mod echilibrat aspectul catafatic cu cel apofatic al caii budiste in exceptionala expozitie cunoscuta sub denumirea de Lamrim.