Avea 4 luni, 3 saptamani si 2 zile
"Trebuie sa recunosc ca m-am decis sa vizionez filmul lui Cristi Mungiu, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", cu o strangere de inima. La felul in care a fost prezentat in presa noastra (inainte de lansare) ma asteptam la un film pro-avort, un film la care un crestin nu are de ce sa mearga. Ce sa vada? Cum o tanara face tot posibilul sa scape de o "sarcina nedorita"?
A trecut destul de multa vreme de la premiera filmului (care a avut loc la Iasi, la Bucuresti avand loc o avanpremiera). Intre timp, filmul a primit o sumedenie de premii: premiul pentru cel mai bun film din partea Asociatiei criticilor din Los Angeles, distinctie care se adauga premiului Palme daOr, primit la Cannes, si celor acordate de Academia Europeana de Film, Marelui Premiu FIPRESCI pentru cel mai bun film al anului, premiului pentru cel mai bun film primit la Festivalul de la Stockholm etc. Numai simpla enumerare a acestor premii arata ca "4, 3, 2" este un film care depaseste cu mult granitele Romaniei. Ba se intampla sa existe un interes mai mare pentru film in strainatate decat la noi in tara. Care sa fie explicatia?
Desi filmul se inscrie intr-o tematica mai larga - "Amintiri din Epoca de Aur" -, nu despre comunism si despre monstrii creati de o societate totalitara este vorba aici. Povestea relatata ar putea fi de oriunde, chiar si din cea mai civilizata tara. Sigur ca actiunea este fixata intr-un timp si intr-un spatiu extrem de precise: in Iasii anului 1987, doua tinere studente (Otilia, interpretata de Anamaria Marica, si Gabita, interpretata de Laura Vasiliu) incearca sa aranjeze un avort ilegal, bazandu-se pe ajutorul unui oarecare Bebe (interpretat de Vlad Ivanov). Momentul culminant se petrece in camera unui hotel, unde Bebe cere plata in natura de la cele doua studente pentru "prestatia" sa. Socant, nu?
De altfel tot filmul este o tensiune continua. Regizorul Cristi Mungiu a reusit sa faca un film in timpul caruia "iti vine sa-ti rozi unghiile" fara a apela la efecte si subterfugii, fara a apela nici macar la o coloana sonora care sa potenteze suspansul (singura melodie din film este cea care se aude in finalul acestuia, rasunand dintr-un restaurant). "Hollywood cheltuie milioane de dolari pe un thriller pentru a-si pune personajele in situatii doar pe jumatate la fel de tensionate", scria criticul de film Corina Chacano. Romanul Cristi Mungiu a stiut, cu bani putin, dar cu multa inteligenta, sa faca un film care sa zguduie nu doar retina, ci si constiinta spectatorilor.
Dupa lansarea filmului, multe din cliseele vehiculate de presa romaneasca s-au dovedit a fi de un reductionism deplorabil. De fapt filmul nu se concentreaza pe tragedia unei femei nevoite sa avorteze ilegal in epoca Ceausescu. Daca ar fi avut aceasta intentie, Mungiu ar fi ales ca varsta celui avortat sa fie de maximum trei luni. E perioada pana la care, in Romania de azi, avorturile sunt considerate legale. Insa o sarcina in luna a cincea, care nu presupune nici un fel de probleme de sanatate pentru mama sau pentru fetus, nu poate fi intrerupta nici in Romania de azi. Povestea Gabitei din 1987 ar putea fi povestea oricarei Gabite din 2008! De fapt aici este cu adevarat cutremurator filmul.
El nu pare a fi o critica la adresa unui regim care a interzis avorturile, ci mai degraba un indemn la responsabilitate fata de viata sexuala si o pledoarie pentru viata. Odata ce a acceptat o relatie intima, fara sa fi fost casatorita, Gabita (sau oricare alt tanar) trebuie sa se astepte ca, intr-un fel sau altul, sa existe si consecinte neplacute ale alegerii sale. Otilia, cealalta studenta, are un dialog extrem de relevant cu prietenul ei, Adi (interpretat de Alex Potocean). Intrebarea Otiliei (daca s-a gandit vreodata la faptul ca ea ar putea ramane insarcinata), il gaseste pe Adi extrem de descumpanit. Avand in minte consecinta dramatica a relatiei Gabitei, spectatorul e obligat sa priveasca dintr-un unghi mai putin uzitat (adica din perspectiva moralitatii) relatia "intima" a doi tineri.
Daca initial a criticat filmul, ulterior Vaticanul si-a nuantat pozitia. Intr-un articol publicat in "Laosservatore Romano", parintele Luca Pellegrini constata: "Mungiu nu adera la nici o teza preconfectionata: abia la sfarsit ni-l arata pe adevaratul protagonist al tragediei - fatul abandonat in baie. Trebuie sa privim oroarea in fata, pentru a intelege realitatea, abia atunci se traieste punctul culminant al unei povestiri bine scrise, adevarate, incisive si pasionante."
Revista "Telerama" este chiar mai directa cu privire la mesajul transmis de film. Pornind de la imaginea fetusului abandonat in baie, imaginea asupra careia, nu intamplator, camera de filmat insista secunde bune, criticii de la aceasta revista conchid: "Isi da oare seama Mungiu ca o astfel de imagine da apa la moara celor care militeaza antiavort?"
In fapt, filmul "4, 3, 2" este povestea unui personaj anonim, a unei persoane care este expulzata din pantecele mamei sale fara nici un drept de apel. Este povestea unei crime. Iar victima nu avea decat 4 luni, 3 saptamani si 2 zile. Dorinta Gabitei, cuprinsa de remuscari, ca acel copilas sa fie inmormantat cum se cuvine (in loc de a fi aruncat la ghena unui bloc, cum s-a intamplat) accentueaza si mai mult sentimentul ca asistam, neputinciosi, la o executie. "
pr. Constantin STURZU
|