La Cântarea a 9-a.
Stih: Mărește, suflete al meu, pe cea mai Cinstită și mai Mărită decât Oștile cele de sus, pe Fecioara Preacurată, de Dumnezeu Născătoarea.
Irmosul:
Taină Minunată și neobișnuită văd, cer fiind peștera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălășluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim.
Stih: Mărește, suflete al meu, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut cu Trup din Fecioară.
Stih: Mărește, suflete al meu, pe Împăratul, Cel Ce S-a născut în peșteră din Fecioară.
Troparul:
Minunata mergere a Stelei celei noi și neobișnuite, de curând ivită, înaintea căreia se plecau cerurile, văzând-o magii, au mărturisit pe Hristos Împăratul Născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră.
Stih: Mărește, suflete al meu, pe Dumnezeu, Căruia I S-au închinat magii.
Stih: Mărește, suflete al meu, pe Cel Ce a fost vestit de Stea magilor.
Troparul:
Magii întrebând: unde este Pruncul Împărat, Cel de curând Născut, a Cărui Stea s-a arătat, că am venit să ne închinăm Lui, s-a mâniat Irod și s-a tulburat, semețindu-se luptătorul împotriva lui Dumnezeu, a omorî pe Hristos.
Stih: Mărește, suflete al meu, pe Preacurata Fecioară și Singura de Dumnezeu Născătoarea, care a născut pe Hristos Împăratul.
Stih: Magii și păstorii au venit să se închine lui Hristos, Celui Ce S-a născut în cetatea Betleemului.
Troparul:
Cunoscut-a cu dinadinsul Irod vremea Stelei, prin ale cărei povățuiri s-au închinat magii în Betleem lui Hristos, cu daruri; și de Înger fiind povățuiți către țara lor, au lăsat batjocorit pe cumplitul ucigător de prunci.
Stih: Astăzi Fecioara naște pe Stăpânul înăuntru, în peșteră!
Irmosul:
Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoiești dă-ne și nouă această putere.
Stih: Astăzi Stăpânul Se naște ca un Prunc din Fecioară.
Stih: Astăzi păstorii văd pe Mântuitorul în scutece înfășat și în iesle culcat.
Stih: Astăzi Stăpânul Cel Nepipăit în scutece Se înfașă ca un Prunc.
Stih: Astăzi toată zidirea se bucură și se veselește, că Hristos S-a născut din Tânără Fecioară.
Troparul:
Chipurile cele nelămurite și umbrele văzându-le sfârșite, o, Maică Preacurată a Cuvântului, Cel Ce S-a arătat de curând din ușă încuiată și socotind a fi El Lumina adevărului, după vrednicie binecuvântăm pântecele tău.
Stih: Puterile cerești vestesc lumii pe Mântuitorul, Domnul și Stăpânul, Cel Ce S-a născut.
În loc de Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Stih: Mărește, suflete al meu, Stăpânirea Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri și Nedespărțită.
În loc de Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Stih: Mărește, suflete al meu, pe Cel Ce ne-a izbăvit pe noi din blestem.
Troparul:
Dorul dobândindu-și și învrednicindu-se de venirea lui Hristos, poporul cel plăcut lui Hristos se roagă acum, cu lacrimi, să-i dai, Preacurată Fecioară și harul nașterii celei de a doua, cel de viață făcător, ca să se închine Strălucirii tale.
Catavasie:
Taină Minunată și neobișnuită văd, cer fiind peștera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălășluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L Îl slăvim.
Catavasie:
Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoiești dă-ne și nouă această putere.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...
Să se bucure cerul, să se vese*lească pământul! Că S-a născut pe pământ Mielul lui Dum*nezeu, dând izbăvirea lumii. Cuvântul, Cel ce era în Sânurile Tatălui, a ieșit fără de sămânță din Fecioară; de Acela magii s-au înspăimântat, văzându-L născându-Se în Betleem ca un Prunc; pe Care toate Îl slăvesc.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|