View Single Post
  #3474  
Vechi 25.12.2015, 22:36:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Biserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an la 25 decembrie Nașterea Domnului (Crăciunul).
În ziua acestei mari sărbători, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Alături de Preafericirea Sa s-au aflat și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
La această mare sărbătoare, Biserica a rânduit să se citească Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, cap. 2, vs. 1-12: Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind împăratul Irod, s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el; și adunând pe toate căpeteniile preoților și cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din Iudeea, căci așa este scris prin proorocul: și tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, care va paște poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a zis: mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă-L veți afla, să mă vestiți și pe mine, ca să vin și eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat și iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și intrând în casă și văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și s-au închinat Lui; apoi, deschizându-și vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar, primind înștiințare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor.
Rostul înomenirii Mântuitorului este îndumnezeirea noastră prin har
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice, Patriarhul României a spus că Dumnezeu Se face om pentru ca pe om să-l ridice la viața și slava veșnică cerească .
„Nașterea Domnului arată libertatea Domnului Dumnezeu de a Se face om, libertatea Creatorului de a deveni și creatură, libertatea Făcătorului cerului și pământului de a deveni făptură între cer și pământ. Această smerenie a lui Dumnezeu care devine om are însă un rost. Dumnezeu Se face om pentru ca pe om să-l ridice la viața și slava veșnică cerească. El coboară pe pământ, chiar în interiorul pământului, în peșteră, ca să ridice pe pământeni la viața cerească veșnică. Deci, coborârea Lui este începutul înălțării noastre. El Se face muritor ca pe oamenii muritori din cauza păcatului să-i facă nemuritori. Rostul înomenirii Lui este îndumnezeirea noastră prin har. Hristos Domnul cel veșnic, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, coboară în lume nu doar pentru a ne dărui iertare de păcate, ci și pentru a ne înfia, a ne dărui calitatea de fii ai lui Dumnezeu înfiați în Fiul Său cel veșnic Care S-a făcut om prin iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor” , a explicat Preafericirea Sa.
Rostul vieții noastre este de a slăvi pe Dumnezeu Cel din Ceruri
„Taina Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este taina planului lui Dumnezeu, de ridicare a omului căzut prin păcatul neascultării și de dăruire a vieții veșnice omului care din cauza păcatului a devenit muritor, stricăcios, coruptibil. Nașterea Mântuitorului a avut ca scop dăruirea vieții veșnice prin Învierea Sa trecând prin suferința Crucii și prin moarte. Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos are și un scop de a sfinți creația întreagă, întreg universul, a binecuvânta nu numai lumea spirituală, sufletul omului, ci de a sfinți și materia pentru că întreaga lume, întreaga creație este chemată la sfințire, la transfigurare, la luminare. Rostul vieții noastre este de a slăvi pe Dumnezeu Cel din Ceruri prin cuvinte, prin gânduri și prin fapte să aducem slavă lui Dumnezeu Cel ce se află întru cele de sus, în lumea îngerilor, în lumea spirituală și Dumnezeu dorește împăcarea Sa cu omul. Omul prin păcat stă în stare de vrăjmășie, de ceartă, de învrăjbire cu Dumnezeu, dar prin pocăință și prin iertarea păcatelor el se împacă, se reconciliază cu Dumnezeu. De aceea, începutul predicii Mântuitorului, ca și al Sfântului Ioan Botezătorul, este acesta: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor». Hristos Se naște ca să ne împace cu Dumnezeu, dar Dumnezeu are inițiativa, fiindcă trimite pe Fiul Său ca să fie pace în sufletele oamenilor” , a mai subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
La darurile lui Dumnezeu arătate prin Nașterea Fiului Său noi răspundem cu daruri
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai explicat și simbolismul darurilor primite de Pruncul Iisus.
„Vedem că darurile oferite de magi arată prețuirea față de Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om. Se spune în cântările noastre că cerul îi aduce în dar steaua, magii îi aduc daruri, pământul îi oferă peștera, iar noi Îi oferim lui Dumnezeu pe Sfânta Fecioară Maria, ce a avut mai bun mai bun umanitatea, mai sfânt. Aceste daruri, aur, tămâie și smirnă înseamnă trei adevăruri. Că Cel Care s-a născut în Betleem este împărat și i se aduce în dar aur. Este Dumnezeu și i se aduce tămâie pentru că tămâia era modul de cinstire la templu a prezenței lui Dumnezeu împreună cu oamenii. Iar smirna este un dar profetic și anume, că acest copil Se naște pentru a muri apoi pe cruce și a fi înmormântat pentru că smirna se folosește pentru a cinsti pe cei care sunt puși în mormânt. La darurile lui Dumnezeu arătate prin Nașterea Fiului Său noi răspundem cu daruri, cu iubirea noastră, cu înțelegerea noastră și, mai ales, răspundem cu darul credinței puternice, al rugăciunilor fierbinți și al mulțumirii aduse lui Dumnezeu pentru viață, pentru sănătate și pentru toată darea cea bună care vine de la Părintele Luminilor” .
Nașterea Domnului ne arată cât de mult prețuiește Dumnezeu copiii
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mai accentuat faptul că Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că suntem cu toții chemați să sfințim viața noastră prin rugăciune și prin toate activitățile noastre pe care le facem cu binecuvântarea lui Dumnezeu .
„În această perioadă noi oferim daruri pentru că am înțeles că rostul vieții pe pământ este cultivarea iubirii milostive. Iubirea milostivă este cea care dăruiește. Iubirea posesivă este cea care stăpânește, care răpește care smulge de la celălalt ceva și nu oferă. Această sărbătoare ne îndeamnă să fim darnici, dar mai ales cu copiii. Cu copiii din jurul nostru, dar și cu copiii care sunt săraci, orfani, ai căror părinți i-au abandonat. Să oferim daruri și celor bolnavi și celor bătrâni și celor pe care nu-i mai iubește nimeni. Noi vrem să arătăm că Hristos Domnul totuși îi iubește și noi doar devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos față de cei care sunt neglijați, însingurați, uitați. În mod deosebit Nașterea Domnului ne arată cât de mult prețuiește Dumnezeu copiii. Pruncul Iisus este binecuvântare pentru toți copiii care se nasc. Este binecuvântare pentru toate familiile care dau naștere la copii. Este binecuvântare pentru toți părinții care cu dragoste cresc copiii în credință ca pe un dar al lui Dumnezeu pe care îl cultivă spre a deveni cetățeni ai raiului, ai Împărăției Cerurilor. De asemenea, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că suntem cu toții chemați să sfințim viața noastră prin rugăciune și prin toate activitățile noastre pe care le facem cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Și astfel trăind în lume în prezența harului lui Dumnezeu simțim pacea și bucuria pe care îngerii din ceruri o cântă la Nașterea lui Hristos”.
La final, Preafericirea Sa a urat tuturor celor care poartă numele de Cristian ani mulți cu sănătate și cu bucurie.
„Am săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în această zi Sfântă și Mare a Sărbătorii Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos sau cum este numită în popor Sărbătoarea Crăciunului. În această zi binecuvântată Dumnezeu arată iubirea Sa nesfârșită pentru oameni prin Întruparea și Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Noi în această zi obișnuim să felicităm pe cei care poartă numele de Cristian, Cristina sau nume derivate precum Cristinel, Cristi, deoarece este ziua Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Tuturor celor care poartă acest nume le dorim sănătate, bucurie, ajutor de la Dumnezeu și mântuire, precum și spor de fapte bune, spre slava lui Dumnezeu și bucuria familiei și a Bisericii. Tuturor vă dorim ani mulți cu sănătate, bucurie și Sărbători Fericite în continuare. Avem trei zile de sărbătoare și apoi urmează Anul Nou și Botezul Domnului. Pentru toată această perioadă noi dăm slavă lui Dumnezeu și arătăm față de semenii noștri bucurie și dărnicie” , a spus Patriarhul României.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române, dirijată de Pr. Stelian Ionașcu.
Credincioșii prezenți au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Pastorala de Crăciun și câte o iconiță reprezentând Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote