A treia zi de Crăciun la Patriarhie
În a treia zi de Crăciun, duminică, 27 decembrie 2015, numeroși credincioși s-au aflat la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre învățăturile Pericopei Evanghelice citită astăzi, dar și despre viața Sfântului Arhidiacon Ștefan, Întâiul Mucenic al Bisericii noastre.
„În Evanghelia de astăzi pe care am ascultat-o Sfântul Evanghelist Matei nu ne spune câți prunci au murit la Betleem și în hotarele dimprejurul lui. Sfinții Părinți au fixat numărul de 14 000. În realitate însă pruncii care au murit la Betleem au fost mai puțini pentru că Betleemul era o cetate mică. Nici la Ierusalim nu existau atunci 14 000 de prunci, dar la Betleem și împrejur erau foarte puțini copii pentru că era o populație destul de săracă numeric. Părinții Bisericii au fixat acest număr amintind toate crimele pe care le-a făcut Irod. Se pare că nici o zi din domnia lui n-a trecut fără ca să fie omorât măcar un om. Și în cei 41 de ani dacă am lua în considerare măcar câte o persoană în fiecare ar ieși aproximativ acest număr cumplit de crime pe care Irod le-a făcut și care dorea și viața Pruncului Iisus”, a spus Preasfinția Sa.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a mai precizat că „În această duminică Biserica îl cinstește în mod deosebit și pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul martir al Bisericii. După cum ne este prezentat în Scripturi, mai precis în Faptele Sfinților Apostoli, Ștefan era plin de Duh Sfânt și de înțelepciune. Era râvnitor pentru cele duhovnicești, era ucenic, următor și împlinitor al cuvintelor Mântuitorului”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|