[sophia]

Am promis ca voi citi cartea si voi scrie aici despre ea.
La momentul acela, cand a fost ea recomandata pe forum mi s-a parut foarteinteresanta si promitatoare.

Intre timp am citit-o si am scriu cateva cuminte despre ea.

Mai intai un citat din introducere: Avva Evagrie scrie ca monah pentru monahi. Exemplele si remediile au in vedere un anumit cerc de cititori.

Apoi sa spun ca este o carticica de fapt.
Si pleaca, asa cum scrie si in titlul ei de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, un Parinte al pustiului.
In pustie monahii avea de luptat mult cu ispite si greutati.
Si atunci Evagrie a incercat sa mai dea unele rapsunsuri si invataturi.

Ce ii lipseste cartii dintr-un inceput: defineste termenul de gastrimargie, dar nu spune "diagnosticul", unde este granita intre mancatul ca necesitate si gastrimargie.

Undeva mai pe la sfarsit apare o mica explicatie: in lucrare nu este vorba de mancatul in sine ci de devieri.
Aminteste despre lacomie, despre bulimie.
Se refera deci la un anumit exces.
Si leaga acest exces mereu de diavol, de necedinta, de desfranare, de patimi.
Lucru care ingreuiaza intelegerea si gasirea limitelor: pai unde incepe lacomia, este totul numai patima si diavol si pacat.

Cumva totul este negativ. Mancatul este mult criticat.

Acum se pune din nou intrebarea: vorbim de monahi si regulile lor, sau vorbim de mancat si la crestinii laici.

Monahii aveau anumite reguli si aveau ca regula asceza severa si lupta cu pacatul.

Aici o explicatie a mea:

Laicii aveau pe atunci un alt stil de viata: mancaruri opulente, animale intregi (vitei, sau purcei) la frigare, festine, mult vin, dansuri, destrabalare (femei usoare), aveau si banii pentru asa ceva. Deci cu adevarat patimile erau inrudite. Daca aveau bani si averi aveau si multa mancare si asta cerea si bautura si aveau bani de festinuri si invitati si ca sa fie voie buna aduceau si muzici si femei usoare. Bautura ii ducea si ea pe alte cai si ajungeau la desfranarea. Si tot asa.
In ziua de azi nu mai exista nici asa bogatasi si nici festinuri, decat in cazuri mai rare.

Deci gastrimargia ar trebui sa aibe o alta definitie.
Omul de rand nu mananca asa mult, nu da festinuri ca pe vremuri. Sunt si oameni care nu-si permit nici o bucatica de carne, sau mai stiu eu.

La monahii din pustie hrana consta din paine si apa. Legume si fructe erau deja lux pentru ei si postul implica si renuntarea la ele. Faceau retinere si de la apa. Tot ca o jertfa, desi erau in pustie unde oricum nu prea aveau apa.
Ziua era considerata din seara pana in seara si mancau o data in zi, dupa ora 15:00h.
La capitolul post si renuntari se afla si vinul si undelemnul.

Si vin atunci si intreb ce era la monahi gastrimargia, lacomia?

Se spune in carte ca bolnavii si batranii erau absolviti de post si reguli. Erau intariti cu vin si carne. Aceste produse erau pe post de medicament.

Evagrie s-a imbolnavit si el candva si a trebuit sa renunte la paine si sa consume putine legume si fructe.

Undeva se amintea despre fragilitatea si perenitatea trupului si rugaciunea pentru reinviere.

Tot timpul este legat mancatul de ceva negativ, de depasire de limite, de lacomie, de patimi, de problemele sufletului.
Aici am anumite semne de intrebare. E drept ca usor se aluneca spre lacomie.
Dar din nou: ce inseamna lacomie. La monah si la laic...

Se incearca sa se defineasca numite puncte sensibile: monotonia hranei si dorinta de diversificare, amintiri dintr-o viata anterioara (mai normala, sau mai bogata - Evagrie insusi provenea dintr-o familie instarita si era bine hranit inainte), greutatea postului, boli reale, boli inchipuite (ca ganduri de la diavol fireste), grija pentru viitor, etc.

Intr-un capitol se face o corelatie intre mancat si pacatul originar, deci neascultare de Dumnezeu. Mi se pare cam exagerata si n-am inteles capitolul.