Excelente precizări!
Pentru că am trecut şi eu, măcar în parte, prin etapa asta (şi probabil mai trec încă), îndrăznesc să spun ce mi-a fost mie de folos: deprinderea cu lucrarea rugăciunii (înţelegînd prin asta ridicarea gândului, cât mai firesc şi mai frecvent, cu un "Doamne!" înainte de orice - iar prin asta înţeleg, printre altele, şi "a pune început bun")
şi consultarea constantă a duhovnicului, mărturisirea amănunţită a stării şi petrecerii lăuntrice, mai întâi.
Mărturisesc că lucrarea rugăciunii are puterea minunată de a developa cu acurateţe orice abatere a duhului spre anomalii ori ciudăţenii. Cu adevărat pomenirea deasă a Numelui Domnului este scut şi medicament fără egal.
Iar duhovnicul/îndrumătorul e de mare folos în ceasurile de cumpănă sau de confuzie etc. Şi mai ales când ţi se pare că, nu-i aşa, e mare lucru de capul tău...