Cu drag! Mergând pe firul discuţiei găsesc potrivite următoarele texte:

Despre rugăciune - Părintele Teofil Părăian

N-am ajuns să fac performanţe în legătură cu rugăciunea aceasta, dar am zis-o intensiv şi m-a ajutat. Cum m-a ajutat această rugăciune? Spunând această rgăciune s-au dezlănţuit în sufletul meu nişte furtuni, nişte stări sufleteşti pe care nu mi le-am dorit şi pe care nici nu le-am putut înlătura. Dar am cerut ajutor de la Dumnezeu. Şi am zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Şi m-a ajutat Domnul Hristos. Cum m-a ajutat? Întâi, mi-a dat posibilitatea să mă gândesc la mizeria din sufletul meu. Deci, înainte de a te întâlni cu Domnul Hristos, dacă te angajezi la rugăciunea aceasta, nu te întâlneşti decât cu tine însuţi, cu mizeria din sufletul tău. Fiecare dintre noi vine din străfunduri de existenţă, cu bune şi cu rele. Şi când zicem: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" se răscolesc răutăţile.
Când zici rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" te întâlneşti inconştient cu cele din subconştient şi din neconştient.


Patimile şi facultăţile sufletului - Părintele Dumitru Stăniloae

Aceasta invatatura ne da putinta sa stabilim punti intre doctrina crestina despre suflet si psihologia moderna, cu toate ca doctrina crestina cuprinde ceva care este o intregire a acestei psihologii. Psihologia moderna, in mare parte, admite existenta unui subconstient, pentru a rezerva un loc in care se depoziteaza amintirile si in care se fauresc idei, inspiratii, intuitii, tendinte.

Precum vedem, crestinismul admite si el existenta unei regiuni a sufletului care nu cade sub lumina constiintei. Totusi termenul de subconstient nu este potrivit pentru a indica aceasta regiune, atat pentru particula "sub", care-l plaseaza intr-o zona inferioara, subalterna, cat si pentru faptul ca mai este incarcat si cu ereditatea freudista a atator tendinte si ganduri inavuabile, pe care constiinta le tot refuleaza, rusinandu-se sa le dea pe fata.

Admitand ca exista si un subconstient pentru bagajul intunecos ce-l purtam cu noi, socotim ca este potrivit ca pentru regiunea unde se cuprind virtual energiile umane ale sufletului si prin care intra in el energiile divine, sa utilizam termenul de transconstient, sau de supraconstient. Subconstientul ar fi camara de-a stanga sau pivnita intunecoasa a constiintei, unde s-au adunat cele rele ale noastre, nascand resorturile patimilor; ar fi locul de pornire al poftei si maniei. Iar transconstientul sau supraconstientul ar fi camara de-a dreapta, sau foisorul de sus, unde stau depozitate si lucreaza energiile superioare, gata sa inunde in viata constienta si chiar in subconstient, cu forta lor curatitoare, atunci cand le oferim conditii.

Astfel "duhul" sufletului, sau al "mintii", ar fi partea cea mai de sus, sau cea mai din launtru, caci in ordinea sufleteasca ceea ce este mai sus este ceea ce este mai launtric, mai intim. Credem ca termenul de "inima" tot la aceasta parte se refera. De pilda, Diadoh al Foticeii foloseste, pentru locul intim din suflet, unde se ascunde harul de la Botez, cand expresia "adancul mintii", cand cuvantul "inima", cand cuvantul "duh".