Vezi, frate, cât e de ciudat omul... Se poate întâmpla tocmai invers de cum îţi închipui în tendinţa ta mintoasă de a face mereu generalizări şi de a intelectualiza fără să îţi dai seama de asta: la mine, din ce am experiat niţică smerenie, s-a întâmplat taman invers - am devenit conştient că pe lumea asta mare sunt tot mai mulţi proşti, bolnavi mintal şi alte categorii de bolnavi. Şi ştii de ce? Pentru că smerenia nu e doar o atitudine de umilinţă şi micşorare de sine, ci şi un act de luciditate, de realism. Cu adevărat îţi spun că a fi smerit înseamnă a fi, înainte de toate, lucid. Chiar dacă această luciditate (pe care, daltfel, o porţi cu greutate şi cu multă neputinţă) nu te mângîie prea mult. Că nu doar mulţi nebuni descoperi, ci şi pe tine te vezi, prin har, în haina nebuniei, a smintelii, a necredinţei, a răutăţii, a neputinţei, a viciilor multe etc.
Din păcate, frăţia voastră ia texte nemestecate aşa cum s-ar cuveni, adică neaprofundate şi netrăite, şi le foloseşte pe post de acte normative în etichetarea semenilor. Tu vezi lumea prin lentilele altora şi de aceea, precum am sesizat adesori, te prezinţi ca fariseul acela cu barbă lungă şi evlavie de carton dar a cărui inimă e străină de bunătăţile lui Dumnezeu.
De exemplu, vei fi citind şi frăţia ta, ca noi toţi dealtfel, acele texte despre smerenie unde aflăm că sfântul se vede pe sine cel mai rău dintre oameni, cel mai mare gunoi etc. Şi, fără să experiezi aceasta şi fără să cugeţi mai profund şi mai conex, te-ai grăbit să tragi concluzia, foarte superficială, că acela care îţi spune verde în faţă că eşti prost şi dus cu capul ar fi automat lipsit de smerenie, mândru şi bolnav. Dar tu însuţi ai citat tocmai din sfinţi care făceau astfel de lucruri! Nu de puţine ori ai adus cuvinte tunătoare din diverşi autori sfinţi/cuvioşi, texte aflate, ca să fim sinceri, dincolo de limitele cuviinţei lumeşti. texte foarte jignitoare, dacă e să o luăm după criteriile coconetului şi bonjuristului preţios, texte care dacă ţi-ar fi adresate ai sări ca ars la Admin, aşa cum ai făcut adesori, în chip infantil.
Aşadar criteriile tale de judecare sunt arbitrare şi servesc doar interesului tău momentan prin care îţi cultivi închipuita viaţă de credinţă.
Şi spun că eşti un închipuit şi, da, mă rog pentru tine adeseori (ca să nu mai fii închipuit şi să te însănătoşeşti şi să te îmbunezi şi să vieţuieşti în bucurie), tocmai pentru că în mod vădit ţie îţi lipsesc însuirile pe care le au cei dăruiţi de Dumnezeu. Nu ai inima senină, frate, îţi lipsesc veselia şi ...bonomia. Eşti doar un om încrâncenat şi obosit foarte din pricina asta iar învăţăturile tale nu îşi ating ţinta pentru că le îmbraci în norul mohorât al personalităţii tale sumbre. Şi nu înţelegi bine ce citeşti, pentru că nu iubeşti. Îmi pare rău că aşa ţi se întâmplă dar totdată mă irită împietrirea şi îngâmfarea pe care nu mai oboseşti să ţi le ţii în braţe ca pe un scump odor.
Prietene, fără iubire nimic nu faci. Ţi-o spune un om mândru, precum zici, dar încredinţat în ceea ce afirmă. Că nu am inventat eu asta, ci mi s-a descoperit de mii de ori, în foarte multe chipuri, aşa cum li s-a descoperit multor creştini.
Să fii binecuvântat, Doamne ajută! Şi să te scape Dumnezeu de ifosele astea de falsă evlavie şi de uscăciunea inimii. Amin!