Nicidecum, Antonia. Numai ca, repet, imi pare rau ca nu te uiti un pic mai critic la aceste convingeri.
Sa iti explici anumite intamplari din propria viata in baza ipotezei neverificabile ca ti-a pus cineva un cip in dinte, e pentru mine de neinteles. Cand sunt atatea alte explicatii plauzibile pentru ceea ce ni se intampla.
Si ce ni se intampla de fapt? Pai, in rezumat, doua mari lucruri: cedam la presiuni dureroase ale vietii, in acelasi timp in care neglijam sau ratam sa ne ingrijim cu adevarat pe noi insine.

Uite, tocmai Sfantul Serafim ar putea sa ne fie un model vrednic de urmat. Stii bine cate a suferit in viata, prin cate incercari a trecut. Si ce a facut Sfantul? A cautat cumva explicatii stiintifico/fantastice la necazurile vietii? Sau, mai degraba, s/a adincit in cautarea lui Dumnezeu, printr-o serioasa pocainta...
Cum a facut de fapt sfantul pe care il iubesti? Si daca il iubesti, de ce nu ii urmezi exemplul, ca o adevarata fiica duhovniceasca, in loc sa primesti idei delirante de la unii care nu te iubesc. Ca de te iubeau te invatau pocainta, nu teoriile conspiratiilor de tot soiul...

In fine, n-o sa mai revin. Daca te rogi la Sfantul Serafim, pomeneste-ma si pe mine.
Toate cele bune, iarta-ma pentru ca te-am necajit.