[un.suflet]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Imi pare ca amestecati aici trei lucruri: ceea ce este obligatoriu, ceea ce este recomandat si ceea ce este excesiv.

Mersul la Liturghie este obligatoriu in Duminici si celelalte zile de porunca de peste an. Inclusiv ascultarea cu atentie a "teoriei religioase" de la omilie. Asta nu inseamna "nelipsit din viata bisericeasca", ci inseamna ca, o data pe saptamana, in Ziua Domnului (si in alte cateva zile din an pe care le vedeti marcate special in calendar) trebuie sa mergem la biserica si sa participam. Incalcarea acestei obligatii este materie grava.

Rugaciunea de seara este inalt recomandata. Aceasta inseamna ca cine o incalca, desi nu pacatuieste grav (adica ne putem mantui si fara rugaciunea de seara) face o eroare prudentiala: este de prevazut (potrivit experientei directorilor nostri spirituali) ca se va inscrie pe un drum spritual descendent, rarind si, in final, intrerupand legatura vie cu Dumnezeu.

Ma gandesc la tinerii din "Colectiv", Dumnezeu sa ii odihneasca pe cei dusi.Bine spunea domnul Ioan Florin Florescu despre cei care s-au sacrificat in acea seara, pentru a-i salva pe altii: "Multe am aflat zilele astea despre bostani, dar cel mai important lucru l-am aflat despre oameni, nu în înţelepciunea pentru morţi a părintelui Savatie, ci în iubirea pentru vii a celor doi tineri, Claudiu şi Adrian, care au murit în foc, după ce s-au întors acolo ca să-şi salveze prietenii. Băieţii aceştia nu au ştiut cât de periculoşi sunt bostanii şi muzica rock. Nu ştiau ei nimic despre moarte şi simbolurile ei, dar ne-au învăţat ceva despre viaţă şi dragoste. Mai mult ca sigur că nu aveau în camerele lor nici cutiuţe cu moaşte sfinte. Dar s-au întors în foc de două ori pentru aproapele lor. Eu nu ştiu dacă m-aş fi întors măcar o singură dată. Ei au împlinit cea mai mare poruncă a lui Iisus: „nu este dragoste mai mare ca atunci când cineva îşi pune sufletul pentru aproapele lui”. Eu nu sunt în stare să o împlinesc nici pe cea mai mică. Nu s-or fi jucat ei de-a lumina, dar sufletele lor curajoase s-au făcut cu totul lumină. Mă plec cu cutremur în faţa jertfei lor, ca şi cum ar fi intrat în foc să-mi salveze copilul. Când m-or urmări să mă arunce în foc demonii bostanilor, aş vrea să am şi eu curajul şi dragostea lui Claudiu şi Adrian.”( Claudiu Petre si Adrian Rugina)

Nu m-am facut bine inteleasa.Postul, rugaciunea si multe alte lucruri sunt intr-adevar obligatorii.Ca si aerul pe care il respiram, ca apa de baut si mancarea.Insa doar ele insele nu sunt suficiente.Fara iubire, toate sunt pustii: postul devine regim alimentar, rugaciunea, o insiruire de cuvinte, fuga de ceilalti( chipurile pentru a nu ne tulbura universul duhovnicesc/spiritual ) se transforma in dispret si in ura etc.Fara iubire jertfelnica, ramanem niste farisei.Sunt duhovnici care au spus asta.Exemplul cu cei doi calugari( Zosima si Ferrapont) e foarte potrivit in discutia de fata, vine sa confirme ce spuneam mai devreme.Si desi la noi, la ortodocsi, domina o atmosfera sumbra, de asprime, sa stiti ca nu toti calugarii si preotii sunt asa.Si dansii sunt tot oameni, multi au avut parte de multe lipsuri si suferinte in viata si mai ales in copilarie, iar lucrul asta isi pune amprenta.Am intalnit si preoti sau monahi/monahii glumeti si vorbareti, plini de viata, spre surprinderea mea.Si acestia sunt cei mai carismatici, daca pot spune asa.

Ca sa revin la subiectul topicului, ati spus dvs. foarte bine: " Nu am auzit sa fie interzisa bucuria. Nici placerile vietii. Ceea ce este interzis este pacatul."Si nu cred ca este pacat sa te bucuri si sa traiesti, atata timp cat o faci cu dragoste si cu respect fata de Dumnezeu, fata de tine insuti si de cei din jur.