În prealabil postat de florin.oltean75

Am ales sa studiez budismul pentru ca nu am reusit sa aflu din crestinism cum sa-L integrez pe Iisus in orice perceptie-simtire, in conditiile unei vieti normale, nu monastice. De exemplu atunci cand privesc o imagine la TV sau discut cu un prieten. In crestinism stim ca trebuie sa ne caim si sa ne smerim in tot ceasul - nu avem o instruire de natura psihologica, referindu-ne aici la instruirea perceptiilor noastre, astfel incat sa petrecem tot timpul, indiferent de obiectul cognitiv, cu Dumnezeu. Sa nu fim furati de peisajul cotidian si totusi sa nu ne alienam de mediul inconjurator, sa functionam normal si eficient.

In mod obisnuit cand constientizam un obiect al lumii, nu-L mai constientizam pe Dumnezeu. Functionam dual, fie constientizam un fenomen al lumii, fie la rugaciune il constientizam pe Dumnezeu. Nu reusim ca atunci cand percepem un fenomen al lumii, sa-L percepem in acelasi timp si pe Dumnezeu. Fenomenul sa devina perfect "transparent".

In acest sens, in Patericul Egiptean am citit despre un calugar care atunci cand iesea din chilie isi tragea culionul peste ochi. Intrebat fiind de ceilalti calugari de ce procedeaza astfel, a raspuns "nu doresc sa vad lumina lumii acesteia". Se pare ca respectivul calugar inca nu invatase cum sa priveasca lumea, astfel incat, in acelasi timp, sa-L vada si pe Dumnezeu. Iisus nu umbla cu ochii acoperiti.