View Single Post
  #168  
Vechi 06.01.2016, 19:50:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

– Părinte Visarion, dacă binevoiești, povestește-mi și minunea care s-a făcut în această biserică, când l-ai văzut pe Cinstitul Înaintemergător viu și ai vorbit cu el?
Atunci Bătrânul Visarion a zâmbit puțin și cu obișnuita sa simplitate a început să spună:
„Această minune despre care spui s-a întâmplat la doi ani după ce am descoperit biserica. Și fiindcă vrei să afli, ascultă.
Sfinția Ta ai împlinit ascultarea de morar și știi că adesea se adună mulți oameni la moară. Într-o zi, doi săteni au mers la târg și unul a cumpărat calul celuilalt. Cel care a cumpărat calul a mers la biserică și s-a închinat. A lăsat înaintea icoanei Sfântului Ioan Înaintemergătorul câțiva bani și mi-a spus să aprind o lumânare. Eu am aprins o lumânare, am văzut banii, care erau destul de mulți, dar nu i-am luat, ci i-am lăsat înaintea icoanei. Spre seară am mers să aprind candelele și am văzut că banii lipsesc. Nu-ți închipui ce mâhnire m-a cuprins. Atunci diavolul m-a întărâtat și m-am dus țintă înaintea icoanei Sfântului, căruia i-am spus:
– Sfinte Ioane, ce faci? Nu ești aici? De ce ai lăsat să-ți ia banii dinaintea icoanei? Pentru asta n-am să-ți aprind candela.
Și așa, părinte Lazăre, am aprins numai candela Maicii Domnului și am plecat. Da, dar inima abia îmi mai bătea în piept. Am mers la moară, am urcat sus la chilie, am mâncat puțină pâine, dar eram tulburat. În minte îmi stăruia gândul că am lăsat stinsă candela Sfântului, iar aghiuță nu mă lăsa, ci mă tot întărâta. Am spus atunci în sinea mea: «Ia să vedem ce se va întâmpla. În seara aceasta nu aprind candela». După aceea m-am culcat, părinte, cu tulburarea pe care o aveam, stăruind în îndărătnicia mea. Era luna plină și razele ei luminau ca soarele pătrunzând în chilia mea prin fereastră. Și așa cum dormeam singur – pentru că atunci nu aveam pe nimeni ca ajutor –, spre miezul nopții am simțit cum mă scutură cineva. M-am trezit și am văzut înaintea mea un uriaș cu părul despletit. Am început să tremur de frică și abia am putut să-l întreb:
– Cum ai venit aici?
– Nu e treaba ta să știi cum am venit, mi-a răspuns acela, ci mai degrabă tu să-mi spui de ce nu ai aprins candela?
Și îndată, cu multă frică, cu o voce tremurândă și cu lacrimi în ochi, am spus:
– Să mă ierți, Sfinte! Am greșit!
Apoi i-am făcut trei metanii și, căzând la picioarele lui, îl rugam plângând să mă ierte”.
În timp ce Bătrânul Visarion îmi povestea acestea, a început să plângă. După puțin s-a oprit din plâns și a continuat:
„Atunci l-am auzit, părinte, pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul spunându-mi cu un glas dulce și liniștit:
– Fiul meu Visarion, cum spui că nu sunt aici? Dacă eu nu sunt aici, atunci cine te păzește de atâția ani de tâlhari și de atâtea alte rele în această pustietate?
Bătrânul Visarion iarăși a început să plângă de emoție și de evlavie față de Sfântul Ioan.
– Sfinte Ioane, i-am spus atunci, te rog să mă ierți! Nu o să mai fac.
– Du-te și aprinde candela la icoana mea și să propovăduiești și altora că icoanele fac minuni, deoarece și aici sunt mulți care au început să spună că icoanele nu fac minuni.
Acestea mi le-a spus Sfântul și îndată s-a făcut nevăzut. După aceea am mers în biserică și – o, minune! – am văzut că toți banii se aflau în același loc ca și mai înainte, adică înaintea icoanei Sfântului. Cine poate ști ce frică atras acel hoț de a adus banii înapoi în aceeași noapte și i-a pus înaintea icoanei.
Apoi l-am întrebat:
– Cum era îmbrăcat Sfântul?
– Iată, așa cum îl vezi în icoană. Era îmbrăcat într-o piele de oaie. Dar un om așa de înalt nu am mai văzut în viața mea! Ce să-ți spun! Un bărbat uriaș, un gigant.
– Te cred că așa era, i-am spus eu, deoarece și Hristos ne spune în Evanghelie că între cei născuți din femei nimeni nu este mai mare decât Ioan Botezătorul (Luca 7, 28) , deși aceste cuvinte se referă în primul rând la mulțimea virtuților sale și la marea lui sfințenie. Cred însă ca înțelesul acestor cuvinte trebuie legat și de faptul că Sfântul era un om mare la trup, pentru că cuvintele Domnului cuprind ambele sensuri.


Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote