– Părinte Visarion, am auzit că, atunci când mănăstirea te-a rânduit econom la metocul Mariana din Halkidikis, ai avut minunate descoperiri. Adică ai găsit o biserică și l-ai văzut pe Cinstitul Înaintemergător cu care ai și vorbit. De aceea, dacă îți aduci aminte și dacă vrei, povestește-mi tot întocmai cum s-a petrecut, ca să le consemnez pentru a le afla și cei mai tineri.
De îndată ce Bătrânul Visarion a auzit aceste cuvinte, cu multă bucurie și cu fericita sa simplitate, pe care o avea din fire, după ce mai întâi s-a gândit puțin, încercând să-și aducă aminte faptele săvârșite în urmă cu douăzeci de ani și mai bine, m-a privit cu atenție și mi-a spus:
– Vrei să-ți spun despre biserică?
– Da, spune-mi mai întâi despre biserică, i-am răspuns eu, și după aceea povestește-mi tot ceea ce ți s-a mai întâmplat.
– Frățiorul meu, după cum știi, în 1916 mănăstirea m-a rânduit econom aici și, cât am putut, m-am îngrijit de treburile metocului. Însă aveam o mare mâhnire în suflet pentru că nu puteam merge în zilele bune, adică la marile praznice împărătești și ale Maicii Domnului, la Polighiros ca să ascult Dumnezeiasca Liturghie. Mă temeam să plec de la metoc în aceste zile, pentru că atunci se dădeau cele mai multe spargeri.
După ce a trecut Botezul Domnului și am intrat în luna februarie, într-o noapte, pe când măcinam la moară grâul oamenilor din Polighiros, pe la ora 1.00, am urcat sus la chilie. Am intrat în bucătărie, unde aveam o grămadă de lemne într-un colț. Deodata, văd un bătrân cu părul și barba albe. Stătea la foc și se încălzea. M-am mirat de îndată ce l-am văzut și am zis în sinea mea: „Dar când a venit acest bătrân de nu l-am văzut?”. Cu toate acestea, l-am salutat cu inima bună, spunându-i:
– Bine ai venit, Gheronda! De unde ești, dacă nu te superi?
– Uite, de pe aici, de prin apropiere.
– Nu ai găsit vreun călugăr aici? (Mă refeream la un oarecare argat mirean, pe nume Demostene).
– Nu, a răspuns el. Nu am găsit nici un alt călugăr aici.
Am început să discutăm, iar bătrânul m-a întrebat:
– Cum te descurci, Părinte Visarioane? Cum merg treburile?
– Slavă lui Dumnezeu, i-am răspuns. Merg bine. (În acea vreme aveam mult de lucru la moară). Ceva totuși mă mâhnește. Nu am biserică aici și sunt nevoit să merg uneori la Polighiros ca să ascult Dumnezeiasca Liturghie.
– Dar este și aici biserica, Părinte Visarioane, mi-a spus bătrânul. De ce spui că nu există?
– Ce spui, Gheronda? Nu știu eu ce este aici și știi tu mai bine?
Dar bătrânul o ținea pe a lui și-mi repeta aceleași lucruri. Atunci l-am privit cu atenție în ochi și mi-am adunat mintea, mirându-mă și intrebându-mă în sinea mea: „Ce-mi spune bătrânul acesta?”.
– Gheronda, eu sunt aici de un an și știu că nu este nici o biserică, iar tu îmi spui că este?
- Părinte Visarioane, tu nu crezi ceea ce-ți spun. Însă eu te sfătuiesc să crezi, deoarece este voia lui Dumnezeu ca să se descopere biserică și să o zidești din nou. Nu fi necredincios față de cele ce-ți spun!
După ce mi-a repetat de multe ori acest lucru, am început să cred și l-am întrebat dacă mai are și altceva să-mi zică, adică despre vreo vistierie, despre bani. Iar acela m-a încredințat că voi afla multe lucruri.
– Dar ca să te încredințezi și mai mult de cele zise, mi-a spus el, după ce vei afla coloana Sfintei Mese, să nu mai sapi, ci să faci de trei ori semnul Sfintei Cruci cu metanii și vei vedea că pământul care acoperă placă Sfintei Mese se va da singur la o parte, fără ca tu să-l atingi.
Când am auzit acestea, inima mi s-a umplut de bucurie și i-am spus bătrânului:
– În seara aceasta vei rămâne aici să dormi; te voi găzdui aici.
– La ora aceasta unde să merg? Desigur că aici voi rămâne.
Dar în timp ce discutam acestea, am auzit cum pietrele morii au început să se lovească între ele. Am înțeles că se terminase grâul, așa că am coborât să pun altul. I-am spus bătrânului să mă aștepte, căci mă voi întoarce ca să-i pun de mâncare. După ce am aranjat moara, m-am întors sus la chilie ca să continuăm discuția. Dar nu l-am mai aflat pe bătrân. S-a făcut nevăzut. Am început să strig, l-am intrebat pe Demostene, pe oamenii din Polighiros, dacă l-au văzut, dar nimeni nu-l văzuse.
A trecut acea noapte. A doua zi i-am spus totul lui Demostene, dar nici acela nu credea. Stăteam în cumpănă: să încep sau nu?
După ce a trecut aproape o săptămână, într-o noapte, în timp ce dormeam, am simțit cum mi s-a așezat pe piept o greutate cam de cinci sute de ocale. Ce să-ți spun, m-a cuprins o mare mâhnire și frică. Mă aflam în această stare și încercam să zic ceva, când, deodată, am auzit un glas spunându-mi: „De ce nu ai făcut ceea ce ți-a spus bătrânul?”. Când am mai auzit și acestea, ca să scap de acea mâhnire, am spus: „Mâine negreșit am să fac”. Apoi acel glas a spus: „A venit vremea rânduită, să nu mai amâni”, și astfel m-am slobozit de acea greutate.
A doua zi dimineață, înainte de a se lumina bine de ziuă, am luat târnăcopul și am început să sap în fata cuptorului, cuprins de frică din pricina acelei greutăți pe care am simțit-o noaptea. Loveam cu putere și adânc cu târnăcopul, așa că m-a auzit femeia argatului. Mirându-se, a venit lângă mine și m-a întrebat:
– Ce faci, părinte econom?
Eu însă nu i-am răspuns nimic, ci i-am făcut numai semn cu mâna să plece. După ce am săpat până la o adâncime de un metru, am aflat niște cărămizi. Și tot săpând așa, am dat de zidurile bisericii. A venit și Demostene și am început să săpăm amândoi, până când am găsit coloana, după cum îmi spusese bătrânul. Atunci i-am spus lui Demostene:
– Acum vei vedea o minune. Voi face trei metanii și semnul Crucii și vei vedea cum pământul din jurul coloanei se va retrage singur.
Demostene însă nu a crezut. Atunci eu am făcut trei metanii și semnul Crucii și – o, minune! – vrrrr, dintr-odată tot pământul s-a retras. După ce a văzut una ca aceasta, Demostene a început să sape cu râvnă dumnezeiască și cu credință. Iată, aceasta este povestirea despre biserică.
Toate acestea Bătrânul Visarion mi le-a povestit plin de lacrimi din pricina emoției.
Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|