[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de CristianR

Modul de viață cu rânduială sfântă, propus de Biserică, este atât de deosebit de cel al lumii, încât este cu neputință să le împaci pe amândouă.

Dar cand a fost altfel ? Cu exceptia, poate, a statelor crestine medievale, cazute de multisor sub presiunea bulversarilor aduse de (i)luminism ?

Are Pelerinul, pe undeva, o excelenta postare despre cele doua lumi. Despre cele doua societati. Societatea sfanta, care este Biserica, fata in fata cu societatea guvernata de printul lumii acesteia.

Ele nu stau fata in fata de ieri. Prima actiunea notabila pe care a facut-o Domnul nostru, dupa aceea de a Se fi nascut, a fost sa fuga din lume. Lumea e nebuna, lumea s-a straduit mereu sa Il ucida pe Pruncul Isus. Citim ca, in plina noapte, ingerul se arata lui Iosif si ii arata ce trebuie facut: sa fuga in Egipt. Rar s-a pomenit o emigrare mai precipitata si mai dramatica. Intelegem ca atunci, in plina noapte, Sfanta Familie si-a facut bagajele, avand, probabil, la dispozitie una bucata cal. Altfel spus, a lasat totul. Agoniseala de o viata. E greu de presupus ca Sf Iosif si-a luat cu el utilajele lui profesionale. Menghina, zgarieciul, echerul, presele, cleiurile etc. La fel, Sfanta Fecioara a lasat pe loc mobila de bucatarie, vesela si toate celelalte. Dealtfel, intelegem ca nici nu au mai trecut pe acasa, pe la Nazaret, ci au plecat cu echipamentul si munitia din dotare: una bucata cal. Si tuleo, frate, ca a-nnebunitara lumea cu conducatorii ei in frunte. Atunci, in noaptea aceea, Evanghelia a facut prima operatie in calitatea ei de Sabie adusa de Domnul, despartind Sfanta Familie de lumea si pamantul parintilor. Lumea si pamantul in care stramosii lor fusesera, candva, regi. Lumea si pamantul care nu-i primise, care era sub ocupatia Babilonului, care le era ostila.

Si azi, ca si ieri, Imperiul, cu regii si guvernatorii lui, il urmareste pe Pruncul Isus sa Il ucida. Si azi, ca si ieri, daca vrem ca familiile noastre sa fie sfinte, trebuie sa ascultam de sugestiile mesagerilor lui Dumnezeu. Sa lasam toate ale noastre, ca nimic nu avem care sa fie, de fapt, al nostru. Si, in noaptea acestei lumi, sa mergem acolo unde ne va arata. Fiindca un lucru trebuie sa ne fie clar: in lumea asta, suntem calatori.