Pai vezi, nene Florin, de ce nu are ursu coada? Ca depinde de fiecare in parte. Ca depinde, mai exact spus, de acest nenorocit de "considera".
As vrea sa te intreb: daca iubitul tau Nicolae Ceausescu ar fi dat un decret si tu nu l-ai fi agreat, te-ai fi dus la barosan sa ii spui: "tovarase secretar general, eu consider ... altfel decat spuneti dvs." Ai fi facut asta?
I-ai fi spus tu dictatorului ca nu vrei sa te supui directivelor lui pretioase si orbitorluminoase din pricina consideratiunilor tale personale?
Nu, nu ai fi facut asa, intrucat stiai bine ca te belea. Canalul si stuful din albastra delta te manca!
Dar acum, ca ti s-a dat, prin sangele celor de care radeai mai an, libertatea de a considera, iata ca ai scos capul si spui ce vrei si cum vrei. Esti plin de consideratiuni ca iepurele de urechi.
Pai se poate, tovarase?

*
Uite, Florin, ca sa ne intelegem. Eu cred ca sunt anumite aspecte ale vietii unde nu avem nimic de considerat. Decat daca suntem liber-cugetatori. Ca iubitii tai tovarasi si preteni.
Unul dintre aceste lucruri unde nu consideram ci, eventual, contemplam consideratii mai inalte decat ale noastre, este Crezul. Crezul pe care il spun crestinii in bisericile lor.

Din acest Crez si din inimile care il rostesc tasneste o putere, cea a iubirii, care ne spune tuturor ca a avea copii nu atarna de alegerea ori voia noastra ci de voia lui Dumnezeu. Poporul din care fac eu parte, poporul roman, asa a trait mereu: a primit copiii ca dar de la Dumnezeu. Si mult au iubit oamenii acestor locuri darurile Domnului! Fie ca erau daruri numite copii ori belsug al holdelor ori sanatate, fie ca erau daruri de genul bolilor sau al neajunsurilorde tot felul, oamenii acestor locuri le-au primit ca din Mana lui Dumnezeu.

Ei nu considerau, nu isi faceau pareri, nu carteau, nu murmurau impotriva Domnului. Ci, manati de pastorii lor pamantesti, adica dind ascultare de traditia romaneasca si de preotul locului, oamenii acestia le duceau pe toate cu bucurie si cu nadejde. Asa au trait ei veacuri peste veacuri, asa au dat ei frumuseti pe care altii nu le au, asa au pastrat ei comoara limbii noastre si pamantul patriei, asa au creat ei doine si balade, manastiri si biserici si mai ales oameni, oameni intregi.

Dar de cand au venit fratii tai ca sa le considere ei pe toate, iata ca au inceput dureri si mirari noi. Si nici copii nu prea mai sunt, ca nu mai au timp domnnitele si domnii sa se ocupe de cele ale pruncilor si apoi de ale adolescentilor intrucat au tot mai multe de considerat.

Ei bine, nene Florine, sa lasam nitel vorbele si sa vedem faptele. Ca de palavre suntem buni cu totii! Ia aminte ca dovada vie ce iti spun acum si sa iti fie spre indreptare iar marturisirea mea sa iti sune a lauda.
Afla, asadar, ca prin Mila Domnului eu m-am ferit sa consider ceva in cestiuni ca acestea si, in ciuda faptului ca salariul meu de aprox. 700 lei lunar (ca medie, intrucat de cateva luni nu mai castig nici un ban, insa inainte am castigat mai mult) nu e prea grozav, uite ca o ducem bine si nu ne plangem nici unul dintre cei 5 de la noi. Adica io cu nevasta si cei 3 copii ai nostri. Copii daruiti de Dumnezeu din 2006 incoace, deci copii mici, facuti in vremuri grele, nu? La care eu mai am de dus si un copil din prima casnicie, nascut si acela tot in vremuri grele, adica in anul 2000.

Mai afla, Florin, ca nu e bucurie mai mare pentru noi si intre noi decat lumina adusa de copiii nostri. Care, printre altele, ne invata pe noi cei batrani si intelepti cum sa intelegem un verset din Scriptura, cum sa cantam un cantec in biserica, cum sa facem cu adevarat un gest de milostenie sau cum sa fie acela un suspin al inimii.

Dar voi nu aveti decat sa-i dati inainte: considerati nene, considerati!
Si din gura sa-i tot dati, si prostii sa debitati, si doctrine sa urmati, tot creduli si incuiati, si ramaneti stuporati si nauci si-infricosati, iar pe noi sa ne-injurati.
Manaaaati fraaaati!