[TINERI PENTRU ROMANIA]

DATORIA

-I-

Voinţa e un instrument extrem de important. Ce se poate realiza cu ajutorul voinţei? Binele, adică ce trebuie făcut, datoria.

Să-ţi faci datoria… Poate fi ceva mai frumos, mai nobil? Expresia sună grav. E imposibil s-o explici fără s-o asociezi cu dârzenia, curajul şi eroismul.

-II-

Definirea datoriei e dificilă. Avem sentimentul datoriei în noi şi ne-ar fi greu să-l descriem. Spunând, aşa cum am învăţat, că datoria e „ce ne obligă legea şi conştiinţa să facem” şi „un îndemn categoric al raţiunii, un principiu de acţiune bazat pe legea morală” spunem de fapt ceea ce cuvântul „datorie” exprimă singur clar şi puternic.

Ideea de datorie e înnăscută în om. E la fel de firească, la fel de ancorată în el ca sentimentul iubirii. Omul bun, omul de caracter e gata întotdeauna să-şi facă datoria.

-III-

E adevărat că în multe situaţii e mai uşor să-ţi faci datoria decât s-o cunoşti. Trebuie deci să învăţăm să ne descoperim datoria. Datoria ne e dictată în parte de legi, în parte de raţiune şi de conştiinţă. Îndatoririle pe care legea le impune sunt îndatoriri elementare, esenţiale, acelea a căror îndeplinire e necesară existenţei societăţii.

Să nu ucizi! Să nu furi! Copil, cinsteşte-i şi respectă-i pe părinţii tăi! Soţ, fii credincios soţiei şi ajut-o! Tată, hrăneşte-ţi, întreţine-ţi şi educă-ţi copiii! Astfel sună regulile de comportament pe care le găsim în legi. Să ne conformăm lor înseamnă să dăm dovadă de onestitate.

Morala impune îndatoriri mai numeroase, mai înalte care nu se află în legi. Ele nu sunt scrise, codificate ca obligaţiile legale şi nici nu au cum să fie. Totuşi se pot formula nişte reguli morale. Există un cod al datoriei limpede, precis ale cărui precepte trebuie să le avem mereu prezente în minte pentru a ne călăuzi comportamentul fără ezitări, fără prea multe deliberări cu noi înşine. În cazurile excepţionale, care cer o analiză raţională atentă şi un examen de conştiinţă, e bine să ne conformăm regulilor general admise dinainte şi imuabil păstrate. Aceste reguli au reieşit din examinarea îndatoririlor specifice omului, s-au verificat în timp şi sunt baza morală a vieţii. Ele trebuie să fie comune unui întreg Popor, dacă acesta vrea să joace un rol în istorie şi să aibă un destin demn.

-IV-

Piedicile în calea îndeplinirii datoriei sunt în principal interesul personal împins până la egoism, sentimentele, pasiunile, lenea şi laşitatea.

Interesul e duşmanul cel mai periculos al datoriei. Trebuie să evităm ca el să ne determine hotărârile. Asta nu înseamnă că interesul trebuie interzis ca mobil al faptelor noastre. Ar fi absurd şi imposibil. E firesc, e necesar, e legitim să ne preocupăm de interesul nostru. Dar urmărirea exclusivă a interesului propriu nu poate deveni o regulă. Morala interesului e periculoasă pentru Naţiunile care o acceptă. Binele nu poate exista fără o morală a datoriei.

Interesul trebuie subordonat datoriei. Nu poţi lucra cu folos pentru tine când nu te gândeşti decât la tine. Nu vei fi mai fericit neglijându-ţi datoria sau sustrăgându-te ei. Omul înţelept, virtuos nu se lasă dominat de egoism. El îşi face datoria fără ezitare.

Sentimentele şi pasiunele trebuie să fie şi ele subordonate datoriei. Sentimentele, chiar cele mai generoase, nu pot fi îndrumătoare sigure, ele trebuie controlate de raţiune. Pasiunea trebuie de asemenea controlată de raţiune. Această mişcare a sufletului, adesea violentă şi iraţională, se poate opune obligaţiilor noastre morale.

Omul de caracter e stăpânul pasiunilor sale. Omul slab e jucăria lor. Acesta renunţă la datorie pentru pasiune şi ajunge astfel la degradare morală şi la catastrofă materială. Să luăm două cazuri ca exemplu. Cercetaţi ce i-a îndemnat la infamie pe bărbatul care şi-a părăsit Familia ca să trăiască cu vreo femeie uşuratică sau pe politicianul care şi-a trădat Ţara. Veţi descoperi cu siguranţă că ambii s-au lăsat pradă unor pasiuni josnice uitând de înţelepciune, de prudenţă sau de datorie.

Acela care alege pasiunea în locul datoriei îşi primeşte pedeapsa într-un fel sau altul. Dar nu din cauza pedepsei sigure, inevitabile, se impune să avem un altfel de comportament. Trebuie să ne facem datoria pentru că doar aşa ne va fi bine cu adevărat. Nici un alt argument nu e egal sau superior acestuia.

Lenea, laşitatea nu sunt obstacole de neglijat în calea îndeplinirii datoriei. Să-ţi faci datoria, o datorie pozitivă, cere de cele mai multe ori acţiune, activitate, riscuri. Efortul pentru îndeplinirea datorei îi deranjează pe apatici şi pe fricoşi. De ce să te oboseşti acţionând când poţi să te odihneşti? De ce să rişti? Să nu faci nimic e atât de uşor şi de plăcut! Dacă voinţa nu luptă, nu se impune, lenea, laşitatea înving, iar datoria sucombă.

Omul de caracter nu cunoaşte lenea, sau frica. El ar roşi, dacă nu şi-ar face datoria chiar şi în cele mai mărunte lucruri. Un act de laşitate din partea lui ar fi de neconceput. Laşitatea înjoseşte. Şi totuşi laşitatea se întâlneşte destul de des. Poate că din cauza laşităţii nu ne facem de cele mai multe ori datoria. Dacă îndeplinirea datoriei presupune în unele cazuri pericole, acesta nu e un motiv pentru a da înapoi, dimpotrivă. Tebuie să ne facem datoria hotărât, curajos, orice ar însemna asta pentru noi. Pericolele dau nobleţe faptelor noastre.

-V-

Legea datoriei e imperioasă. Respectarea ei indiferent de consecinţe e obligatorie. „Să ne facem datoria şi zeii ne vor ajuta”, spuneau spartanii. Da, să ne facem datoria mereu, orice ar fi! E o obligaţie morală ineluctabilă, dacă ne dorim binele ca persoane şi ca Popor. Orice s-ar spune cel care se achită de îndatoririle sale primeşte de la viaţă mai mult decât pot pretinde alţii. Dumnezeu face întotdeauna dreptate.

Datoria pe care raţiunea o dictează şi pe care voinţa o pune în practică dă linişte conştiinţei. E ceva sufletesc neatins de influenţe extrioare. În practică datoria se umanizează, se diversifică, se pliază în funcţie de feluritele condiţii ale existenţei noastre dând naştere îndatoririlor. Îndatoririle se împart şi se subîmpart într-o infinitate de obligaţii după diversele manifestări ale vieţii personale sau ale vieţii publice. Acest aspect al existenţei noastre indică două feluri de îndatoriri, îndatoririle omului şi îndatoririle cetăţeanului.


-VI-

Îndatoririle omului privit ca persoană sunt obligaţii pe care le are faţă de el însuşi, faţă de Familie şi faţă de ceilalţi oameni. Adesea aceste trei categorii de îndatoriri se îmbină şi se amestecă şi doar nevoia de a le explica obligă la diferenţierea lor constantă şi la analiza lor separată. De altfel trebuie să ne îndeplinim aproape întotdeauna îndatoririle în acelaşi timp. Când ele nu se contracarează, nu se stânjenesc unele pe altele, e uşor. Dar de câte ori nu suntem confruntaţi cu obligaţii contradictorii, cu îndatoriri opuse!

Dacă ne-am putea ierarhiza îndatoririle ne-ar fi mai uşor să luăm decizii când raţiunea şi conştiinţa ezită. Nimeni nu a reuşit până acum să impună o ordine, o subordonare a îndatoririlor. Sunt prea multe elememte umane care nu pot fi clasificate şi calculate. Totuşi bunul simţ, logica şi inima ne arată care ne sunt principalele îndatoriri.

Datoria faţă de Patrie, care e întotdeuna prima, le pune în anumite situaţii în umbră pe toate celelalte. Îndatoririle faţă de Familie însele, dintre cele mai sfinte şi dintre cele mai dragi, sunt eclipsate când Patria e în pericol. În astfel de momente tragice datoria e unică şi indiscutabilă. România agresată, ameninţată în fiinţa sa, în libertatea sa, e în drept să ceară copiilor ei întreaga lor energie, sângele lor, gândurile lor chiar. Nimic nu mai contează atunci în afară de ea. Salvarea ei devine principala prioritate. Apărarea Patriei e legea supremă.

-VII-

În timpuri normale conflictele dintre obligaţiile noastre morale sunt dese şi nu există o regulă pentru evitarea lor. Putem spune doar că îndatoririle noastre faţă de cei care ne sunt cei mai apropiaţi sunt în general cele mai presante, cele care trec înaintea altora. Datorăm membrilor Familiei noastre, conaţionalilor noştri mai mult decât oricui altcuiva.

Ceea ce-i trebuie unei Naţiuni sunt oameni raţionali, hotărâţi, curajoşi, care trec prin viaţă cu capul sus, mândri, avându-şi datoria drept călăuză. Prietene, pregăteşte-te să fii omul de care România are atâta nevoie! Fă-ţi datoria!

Dordea Cosmin