[TINERI PENTRU ROMANIA]

CURAJUL

-I-

Îndeplinirea datoriei întâmpină în unele împrejurări dificultăți, rezistențe pe care nu le putem depăși fără curaj. Curajul e o virtute. În timpuri îndepărtate el era mai apreciat ca azi. Dacă-l aveai, aveai un renume bun şi nimic altceva nu mai conta.

„Bărbați viteji şi femei virtuoase” se spunea pentru a caracteriza marile familii ale căror nume nu erau pătate de metehne omenești. Ar fi prea mult să credem că atunci curajul înlocuia totul. Ar fi absurd să credem că azi el e lipsit de importanță. Curajul e încă o virtute necesară.

-II-

Fără curaj omul rațional şi dârz nu reușește. El rămâne neputincios în treburi importante chiar în momente grave şi decisive. Nu toţi ne naștem curajoși, se va spune, ţine de temperament. E adevărat. Dar toţi putem deveni curajoși. Curajul se dobândeşte la fel ca înțelepciunea şi voinţa.

Pe câmpul de luptă cei care se vor bate cu cea mai mare îndrăzneală sunt cei care inițial au fost foarte speriați. Turenne mărturisea că era mereu cuprins de spaimă la începutul unei lupte, chiar după douăzeci de ani de războaie. Cu un amestec de mânie şi de ironie, marele soldat francez îşi făcea curaj astfel: „Tremură, trup, nici nu ştii unde vreau să te duc!”

-III-

Adevăratul curaj rezultă din voinţa omului stăpân pe sine având sentimentul datoriei împins până la sacrificiu. Obișnuința de a avea curaj stimulează cutezanța. Să faci o primă faptă curajoasă, când pericolul e mare, ușurează după aceea manifestările de curaj. Cei care înfruntă violența mării şi furtuna ca să ajute o navă în pericol îşi vor repeta isprava liniștiți şi cu curaj. Soldatul, care tremură din toate mădularele în prima luptă, va intra apoi în foc şi va privi prăpădul din jurul lui fără să se tulbure şi fără să tresară.

Ne putem exersa curajul în viaţa de toate zilele. Curajul căpătat în lucruri mărunte ne va ajuta să fim curajoși în cele mari, ne va permite la nevoie să mergem în întâmpinarea pericolului, a suferinței. Datoria ne inspiră curajul. Răsplata, părerea celorlalţi, nu ar trebui să ne influențeze acţiunile. Să vrei răsplată, renume pentru o faptă bună în locul satisfacției date de datoria împlinită înseamnă să renunți la merit.

-IV-

Se spune despre un om harnic, care nu-şi pierde timpul, care nu-şi cruță puterile, că e curajos. Genul de curaj de care el dă dovadă e curaj adevărat, curaj pur şi simplu. Curajul care însuflețește soldatul în luptă. Curajul care-l face pe omul inimos să înfrunte greutățile, obstacolele, pericolele. Curajul care ne determină să acceptăm fără ezitare, fără să ne lăsăm copleșiți, toate greutățile vieții, tot ce datoria ne impune, tot ce un sentiment generos ne face să suportăm fără să avem vreo obligaţie morală.

Ca şi curajul, lașitatea nu are nici ea nuanțe. Din lașitate fugim de muncă, de oboseala provocată de ea, sau fugim din faţa dușmanului în luptă. Lașitatea ne face să refuzăm îndatoririle obositoare sau periculoase şi responsabilitățile unei Familiei numeroase.

Lașitatea e josnică şi prostească. Lașul nu-şi asigură nici siguranţa, nici traiul. Ambele se câştigă prin efort, prin curaj. Soldatul care dezertează de frică are mai multe șanse de a fi ucis decât soldatul care rezistă dușmanului rămânând la post.

-V-

În afara curajului fizic şi moral, există un curaj aparte numit curaj civic. E curajul omului trăind în societate, al cetățeanului. Cetățeanul curajos rezistă modelor, tendințelor sau imoralității şi-şi urmează calea pe care-l îndrumă raţiunea şi conştiinţa sa. El îşi asumă, indiferent de risc, deplina responsabilitate a hotărârilor şi faptelor sale știind că îşi face datoria. Când vântul rătăcirii suflă peste toţi şi există riscul de a i se ceda, cetățeanul curajos rămâne el însuşi şi-şi urmează neabătut calea pe care şi-a trasat-o. El iubește virtutea şi urăște viciul chiar când viciul e atotputernic şi virtutea batjocorită fără milă. El îşi pune în armonie purtarea cu ideile în care crede. Fapta la el e în acord cu cuvântul şi cuvântul e în acord cu gândul. Curajul civic e cel mai greu de practicat şi cel mai rar. Omul îndrumat de rațiune, animat de voinţă va avea curaj civic în mod firesc. El va fi curajos în sensul deplin al cuvântului.

-VI-

După cum spuneam, curajul e unul, nu are nuanțe. Aceasta se verifică clipă de clipă la indivizi. Dar unitatea curajului o întâlnim şi la Popoare. Există Popoare active şi curajoase. Există şi Popoare lipsite de vlagă, inerte şi lașe. Există de asemenea Popoare care au trecut din prima categorie în a doua. Coruperea ideilor şi moravurilor, degradând indivizii, degenerează Popoarele, zdrobește în ele energia, resortul, calitățile native, viaţa. Dar un Popor îşi poate veni în fire, se poate ridica şi redeveni ce a fost. Istoria oferă exemple în acest sens. Îndreptarea Popoarelor decăzute e prin urmare posibilă. Cine îşi vede amenințat Poporul de imoralitate, de lipsă de voinţă şi de curaj nu trebuie să-şi piardă speranța.

-VII-

Popoarele, aşa cum sunt acum, se află pe diverse trepte ale scării virtuților umane. Unele sus în plină dezvoltare a tot ce face omul mare, frumos şi bun, altele jos la limita abjecției imaginabile. Primele sunt Popoare caracterizate prin curaj, moralitate, mândrie şi iubire de libertate. Ultimele sunt Popoare caracterizate prin apatie, prin imoralitate şi prin lipsă de aspirații. La primele oamenii sunt viteji la locurile lor de muncă, viteji în lupta cu greutățile presupuse de creşterea copiilor, viteji pe câmpul de luptă.

Un om harnic şi un tată bun e şi un soldat bun. Omul curajos e curajos în toate. La fel şi Popoarele. Cele care au curaj în muncă şi în viaţă, au curaj şi în luptă şi datorită curajului îşi împlinesc destinul. Ele sunt victorioase atât în munca lor cât şi în război.

-VIII-

Conchide tu, prietene! Sunt sigur că vei vrea să devii curajos pentru ca România să fie puternică.

Dordea Cosmin