[TINERI PENTRU ROMANIA]

CULTURA

-I-

Trebuie să ne interesăm în principal de calitățile noastre morale pentru că sunt esențiale formării noastre ca oameni. Urmează apoi îmbogățirea bagajului de cunoștințe cu caracter general. Nu ne putem neglija dezvoltarea intelectuală, cultura, fără să ne prejudiciem pe noi şi societatea. Ar însemna să nu tragem toate foloasele posibile din forţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Ar însemna să nu ne îndeplinim o îndatorire fundamentală faţă de noi, aceea de a ne perfecționa, de a ne instrui, de a fi mai buni.

Învățătura primită la școală nu e completă. Ea cuprinde doar noțiunile elementare ale științei şi literaturii. E totuşi un instrument util, dacă știm să-l folosim. Dacă nu profităm de el, dacă nu-l completăm, risipim un bun prețios plătit cu nişte ani din viaţa noastră. Nu ne e permis deci să limităm la frecventarea școlii dezvoltarea inteligenţei şi formarea bagajului de cunoștințe. Această cultivare a noastră e necesar s-o continuăm toată viaţa.

Când voinţa ne-a devenit conștientă de sine, când profesor nu ne mai poate fi decât raţiunea, învățarea devine mai folositoare ca oricând. Cunoștințele dobândite rămân. Ce parcurgem, ce memorăm înţelegem. Dincolo de cuvinte descoperim gânduri. Dincolo de formă vedem fondul.

-II-

Aproape toţi ne pregătim pentru o profesie sau practicăm deja una. Cine mai dedică nişte ani unor studii fără scop profesional e o excepție. În general căutăm în școli cunoștințe pentru cariera pe care ne-am ales-o. Chiar dacă pregătirea profesională e principala noastră preocupare să nu scăpăm totuşi din vedere cultura generală. Printr-o cultură generală bună se dobândeşte o gândire superioară şi o judecată sigură.

Cum se obţine cultura generală? Greu de spus pentru că sunt o mulțime de căi pentru dobândirea ei. Preferințele şi gusturile personale au aici toată libertatea. Studiile de orice fel conduc la perfecționarea căutată. Toate vor cuprinde un fond comun de muncă, sau mai exact de distracție şi de odihnă intelectuală, care nu poate fi neglijat.

Mă refer la cunoașterea aprofundată a capodoperelor geniului uman asupra cărora școala ne-a dat o vedere de ansamblu. Există vreo sută de volume din toate timpurile şi din toate Ţările pe care trebuie să le citim şi să le aprofundăm. Avem de mers, prin timp şi spațiu, de la Confucius la Hegel şi la Constantin Rădulescu-Motru, de la Homer la Mihail Eminescu, de la Eschil la Shakespeare şi la Ion Luca Caragiale, de la Rig Veda la Biblie şi la „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.”

Citirea istoriei şi a volumelor de memorii e deosebit de interesantă şi de captivantă. În nicio dramă, în niciun roman nu sunt aventuri mai emoționante. Realitățile din trecut depășesc orice ficțiune. Câte vieţi chinuite, câte morți tragice într-un singur capitol de istorie! Câte incidente, intrigi, evenimente dramatice sau hazlii în volumele de memorii! Învățăm din istorie şi memorialistică psihologie, politică şi primim întotdeauna lecții de morală.

O carte bună e plăcută şi utilă. Între coperțile ei putem găsi prezentate într-o formă vie şi atrăgătoare multe învățăminte folositoare. Altfel prezentate astfel de învățăminte ne-ar displace din cauza uscăciunii lor. Un roman de Liviu Rebreanu, de Mihail Sadoveanu, de Camil Petrescu, de Ionel Teodoreanu sau de alţii cuprinde informații pe care o carte de morală sau de filozofie le oferă mai puţin impresionant şi mai ales mai puţin plăcut.

Să citim e bine cu condiţia să evităm cărțile imorale şi dubioase. Orice text scris onest, chiar dacă nu înseamnă mare lucru, are meritul de a ne face să gândim. Lectura ne ajută să depășim momentele dificile ale existenței. Montesquieu spunea că nu a avut niciodată supărări pe care o oră de lectură să nu i le fi risipit. Ce altceva putem găsi în majoritatea serialelor sau filmelor decât otravă pentru suflet şi minte?

-III-

Studiul artei ne poate şi el înălța sufletul deasupra necazurilor curente. Cunoștințele pe care le-am dobândit în școală despre artă sunt puține. Trebuie să învățăm ce e frumusețea şi să ne formăm gustul. O astfel de activitate e mai mult decât atrăgătoare, e o adevărată sărbătoare a minții şi privirii.

Școala de artă e deschisă tuturor. Ea se compune din muzee, din monumente ridicate de înaintași pe tot teritoriul României, din imagini ale unor obiecte şi edificii aflate prea departe de noi pentru a ne fi întotdeauna posibil să le vizităm. Să iubești frumosul în artă înseamnă să fii în stare să-l recunoști şi să-l admiri. Să devii om cu gust sigur şi rafinat înseamnă să-ţi procuri bucurii de ordin superior, înseamnă să-ţi faci mai ușoară perfecționarea morală şi intelectuală.

Iubirea de frumos e unită prin legături tainice de iubirea pentru ce e măreț. Numele Atenei a trecut prin vremi cu o glorie nepieritoare pentru că orașul lui Pericle a știut să unească într-un secol măreția politică şi militară, înțelepciunea filozofică şi suprema frumusețe. Cetățenii Atenei discutau despre frumos în piața publică. Mai trebuie mult pentru ca noi să ne formăm gustul într-o asemenea măsură. Dacă educația noastră artistică ar fi mai bună nu am lăsa să se ridice clădiri şi monumente care ne sluțesc orașele şi satele. Să fim preocupați de artă înseamnă poate să depășim criza de urâțenie care ne ameninţă Ţara.

-IV-

Arta e copilul acelei însușiri creatoare numită imaginație. Imaginația e mama poeziei, iluziei şi visului. Toţi avem imaginație, chiar şi cei care nu suntem artiști sau poeți. O rațiune dreaptă şi o voinţă fermă nu înăbușă imaginația. Ele o controlează şi o fac binefăcătoare.

O imaginație rău controlată provoacă tulburări. Bolile închipuite, care nu se întâlnesc doar în comedii, sunt prea numeroase ca să insist asupra pericolelor unei imaginații nestăpânite. Când imaginația iese cu totul din regimul său normal demența e aproape.

Munca şi activitatea previn dezordinile imaginației. Aceasta când e înfrânată, limitată de rațiune produce în noi efecte salutare, destinde sufletul.

Câți dintre noi nu se lasă pradă visării şi fanteziilor imaginației? Nu vi se întâmplă zilnic în timpul plimbărilor sau al deplasărilor din diferite motive să vă amuzați punându-vă imaginația la lucru? În astfel de împrejurări nu clădiți castele în Spania, nu transformați lumea în încercarea de a o face mai bună? Toate aceste plăsmuiri sunt normale, plăcute şi utile pentru ce ne propunem să realizăm. Să nu ne înăbușim imaginația, s-o impulsionăm la nevoie, dacă e leneșă, dar să nu-i permitem să ne domine.

Dordea Cosmin