Citat:
În prealabil postat de ahilpterodactil
Him...
Din textul de mai sus mi se pare posibil sa se fi intamplat asa: norvegienii au considerat, in acord cu filosofia lor de viata, ca parintii acestia sunt nici mai mult nici mai putin decat deranjati la mansarda. Nu stiu daca o fi asa, dar cred ca astfel au gandit norvegienii.
"Crestinism radical si indoctrinarea copiilor" imi pare o formulare (diplomatica) pentru a denumi o psihoza religioasa, o "nebunie in doi", un delir.
Personal nu exclud posibilitatea asta, desi sunt constient ca o atare ipoteza trebuie verificata cu atentie. Si sper ca tocmai asta se si petrece acum in Norvegia - se cerceteaza in detaliu cum stau lucrurile cu cei doi parinti.
Mie un lucru imi pare cam bizar: numele dat bebelusului - Ezekiel... Oare pastorul nu a avut nici un amestec?....
Eu cred ca doi parinti linistiti si lucizi, tinind cont ca traiesc intr-o tara straina dar ca sunt, totusi, si romani, ar fi avut de ales dintre multele si frumoasele nume romanesti sau, pentru ca locuiesc acum in acea tara iar mama e norvegianca, ar fi putut pune un nume de acolo, de-al oamenilor din comunitatea unde traiesc.
Crestini fiind, ar fi putut alege Andrei, Pavel (Paul), Ioan, Mihail, Nicolae etc. Cum de au ales taman Ezekiel nu-mi dau seama.
|
Chestia asta mi-a sărit și mie în ochi. Deh, unii NP au o obsesie, atît ca indivizi, cît și la nivel confesional, cu vechiul testament și miturile și personajele de acolo, pe care le consideră foarte eroice și le iau ca modele și, iată, și ca nume pentru ei și copiii lor. Mă rog, fiecare persoană și/sau confesiune cu stolul de ciripitoare și corul de voci din cap. (Și te asigur, înainte să mă întrebi, că îmi țin mica țicneală ludică în frîu: nu o să îmi botez copilul ”Darth Marr„). Ca să nu mai vorbesc de faptul că fetele cîntau psalmi/pricesne la școală.
Am mai spus-o: respectul meu pentru penticostali, deja mare, a crescut mult în urma acestui eveniment, văzînd solidaritatea lor cu adevărat excepțională. Însă, obiectivitatea ne obligă să observăm că e posibil să fi fost ciocnirea nefericită dintre două orgolii/fanatisme: cel ultrasecularist și ultraetatist, al statului norvegian prin Barnervernet, și cel religios, al familiei Bodnariu.