Sadismul, precum știi, este oricum rău. Una dintre formele lui grave este să reproșezi celorlalți lucruri pe care nu le pot schimba sub nicio formă. Chiar și cea mai ușoară critică are nevoie de o anumită diplomație. Dacă o adresezi cu mânie, este posibil să-l determini pe celălalt să reacționeze astfel încât să nu-l ajute ci, din contră, să-i dăuneze. În interiorul nostru se ascunde un mecanism de autoapărare care se declanșează de îndată ce ne ofensează cineva. Mulți bărbați iau lecții de autostăpănire de la soțiile lor. Dacă reușești să-ți controlezi limba, chiar dacă el nu poate, este posibil ca Petre să iasă din cearta voastră cu amintirea împrospătată despre nemaipomenita lui soție, care-i dă lecții, prin tăcerea ei. O altă armă care trebuie nimicită o reprezintă unele cuvinte des folosite care, rostite cu năduf, vatămă. Cuvinte precum „niciodată” și „tot timpul”; „niciodată nu vii acasă la timp” ori „tot timpul dai prioritate copiilor” fac să izbucnească incendii care se sting foarte greu. Un cuplu înțelept, pe care-l cunosc, a luat hotărârea să șteargă aceste cuvinte din limbajul lor polemic. Să nu întârzii nici tu să descoperi cuvintele voastre care „incendiază”, ca să imiți prudența acestui cuplu.
(Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Editura Bizantină, București, p. 72)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|