Draga Elena,
imi pare rau ca treci prin situatia asta... Despartirea de sot/sotie e o incercare grea, cunosc din experienta personala. La mine era multa durere, foarte multa...
Nu stiu ce ti se intampla de fapt si de aceea ma limitez la ceea ce cunosc eu despre situatiile de suferinta, de durere, de asteptare, de lipsuri...
In astfel de stari, sub influenta nevoii intense de a fi cu cel iubit si sub apasarea durerii sufletesti resimtite in lipsa lui, mintea noastra functioneaza diferit decat atunci cand suntem linistiti, multumiti, impacati sufleteste.
Astfel, se poate intampla fie sa gandim un pic sau mai mult distorsionat, sa ne amintim deformat unele lucruri etc. Toata viata sufleteasca e solicitata cumva peste limite si apar manifestari noi la fiecare palier, in fiece proces, in orice traim.
Frecvent, cand tanjim dupa cineva ni se pare ca il vedem, ca ii auzim vocea etc. Sunt multe forme, la nivelul simturilor, prin care se exprima nevoia si tanjirea dupa cel iubit.
Nu stiu, deci, daca e vorba de semne (in sens minunat).
Poate ca atunci cand te vei linisti, fie prin acceptarea situatiei fie prin impacarea cu sotul tau, vei intelege mai bine cum a fost cu perioada aceasta dificila.
Iti doresc pace sufleteasca si o relatie curata, folositoare, cu Sfantul Antonie.
Domnul sa te ocroteasca!

P.S. Cand am trecut prin astfel de stari am gasit o mare alinare in: munca, rugaciune cu totul centrata pe pocainta (rugaciune cu multe lacrimi pentru greselile mele si pentru indreptarea mea), lecturi duhovnicesti si sprijin de la oameni capabili de suport afectiv. Nu in ultimul rand am consultat duhovnicul si medicul, urmindu-le cu strictete povatuirea. A fost bine, am primit darul linistii, apoi Dumnezeu a lucrat si in inima sotiei mele si ne-am impacat. Eram, insa, pregatit si linistit inclusiv pentru alternativa de a trai singur, fara familie.