Trebuie să învățați!
Vin la mine unii și-mi zic: „Părinte, să vă rugați pentru că am un examen!”. Și le zic: „Să știi că examenele nu se iau cu rugăciune, ci se iau cu învățătură”. Poate cred oamenii că eu nu am credință în puterea rugăciunii. Însă nu! Acesta-i adevărul: degeaba vrei să iei examenul doar prin rugăciunea cuiva, dacă n-ai învățat nimic. Tu trebuie să înveți! Te ajută rugăciunea, dar știți cum te ajută? Îți dă o dispoziție, nu te blochezi, înțelegi, dar numai după ce ai învățat. Dacă nu ai învățat, nu-ți vine nimic în gând, decât că nu ai învățat.
(Părintele Teofil Părăian)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|