[Mihailc]

Un ucenic a venit la Sfântul Macarie cel Mare şi a cerut sfat pentru mântuire. Cugetând puţin întru sine, bătrânul a zis: „Mergi în cimitir şi ocărăşte-i pe cei morţi.” Deşi nu a înţeles cuvântul, ucenicul a făcut întocmai precum a spus sfântul. A mers la cimitir şi, luând pietre şi aruncând spre morminte, a început să zică: „Ocară vouă putreziţilor, morţilor păcătoşi, viermii v-au mâncat, nenorociţilor.”
La întoarcere, sfântul l-a întrebat, zicând: „Ce ţi-au răspuns morţii, când i-ai ocărât? S-au supărat pe tine? Te-au ocărât şi ei? Te-au blestemat?” Ucenicul a zis: „Morţii nimic n-au spus, nu m-au ocărât, nu m-au blestemat, nu s-au supărat!”
Sfântul Macarie i-a zis: „Atunci, mergi mâine din nou la cimitir şi slăveşte-i pe cei morţi, laudă-i şi fericeşte-i cum vei şti tu mai bine şi mai frumos!” Ajuns la cimitir, ucenicul a început să zică: „Laudă vouă morţilor, slavă şi cinste drepţilor şi credincioşilor, sfinţilor şi virtuoşilor!” După ce a împlinit şi acest al doilea sfat ieşit din comun, ucenicul a fost întrebat: „Ce ţi-au grăit morţii, când îi slăveai, lăudai şi cinsteai?” Iar el a răspuns: „Nimic, tot nimic.”
Fiind împlinită neobişnuita ascultare, Sfântul Macarie a zis: „Dacă vrei să ai odihnă pe acest pământ şi, apoi, să te mântuieşti, atunci să fii asemenea celor morţi, adică să nu-ţi tulbure sufletul nici laudele, nici ocările cele de la oameni. La aceasta ne îndeamna Sfântul Apostol Pavel, când spune că trebuie să murim pentru lume.”