[TINERI PENTRU ROMANIA]

FORŢELE NAŢIONALE

-I-

Poziția geografică a României e frumoasă, dar periculoasă. Așezați la graniță între Occident şi Orientul controlat cândva de musulmani, am fost un avanpost aflat în faţa dușmanului. Noi am apărat Occidentul de Islam. Acest rol nu a încetat nici după plecarea tătarilor şi otomanilor. Suntem şi în prezent un avanpost al Europei. De capacitatea noastră de a ne asigura securitatea depinde securitatea continentului.

-II-

Forţa unei Naţiuni e dată de trei lucruri esențiale: vigoarea morală a cetățenilor, condiţia lor fizică şi buna organizare a Armatei. Toate sunt necesare în egală măsură, toate se condiţionează reciproc. Moralitatea, patriotismul, curajul, instruirea sunt astăzi la fel de necesare la oameni care vor deveni soldați ca pe vremea armelor albe şi a luptelor corp la corp. Ce s-a schimbat e modul de constituire a Armatei devenit atât de complex, atât de dificil încât improvizația e imposibilă. Când războiul se dezlănțuie, nu se mai poate organiza nimic serios, rezistent. Vitejia oamenilor chemați sub arme nu ne va folosi la nimic, dacă ei nu-şi vor avea un loc bine stabilit într-un organism deja existent, alcătuit meticulos şi dotat corespunzător.

Geografia, granițele de peste trei mii de kilometri, amenințările interne ne impun deţinerea unei Armate care să-i includă în clipe grele pe toţi cei în stare să poarte arme. Datoria de a întări la maxim forţa Armatei pentru a o face capabilă să-şi îndeplinească toate sarcinile ce-i vor fi impuse revine Statului. Datoria noastră e de a ne pregăti individual pentru a deveni apți de luptă. Un corp viguros, rezistent la efort, la oboseală nu ne e însă de ajuns ca să ne integrăm în trupele permanente şi să formăm împreună cu ele aproape instantaneu o mare Armată. E necesar să mai avem o educație militară prealabilă, un loc în ierarhie, să fim rotițe în imensul mecanism pus în mişcare în caz de război. De aici utilitatea reînființării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Obligațiile grele, ce ne vor fi impuse astfel, ne vor permite să ne îndeplinim bine îndatoririle faţă de Patrie când situaţia o va cere.

-III-

Atenianul de optsprezece ani primea armele cu care urma să-şi apere Ţara şi rostea un jurământ unde se regăsesc, între altele, aceste cuvinte frumoase: „Voi lupta pentru tot ce ne e sfânt şi drag. Nu voi lăsa celor care vin după mine o Patrie mai mică decât am primit-o, ci una mai mare şi mai puternică.” Sunt cuvinte pe care e bine să le avem toţi întipărite în minte.

Cel mai mare pericol pe timp de război e oboseala cumplită ce apare după intrarea în luptă. Cine e indolent, cine exagerează cu mâncarea, cine nu face mişcare, va avea probleme de sănătate sau va muri prostește lipsind Patria de brațele sale în momente critice. E prin urmare obligatoriu să devenim fizic capabili să facem faţă vicisitudinilor unui conflict armat. E în interesul nostru, e în interesul Ţării.

-IV-

Nu vom fi însă soldați perfecți decât dacă moralul ne va fi la fel de robust ca trupul, decât dacă avem, pe lângă virtuțile cetățeanului, atașament pentru Armată, cultul drapelului, cultul imnului naţional. Drapelul, imnul naţional sunt chipul şi vocea Patriei. Respectarea lor cu scrupulozitate e imperativă. Le datorăm afecțiune şi venerație ca unor lucruri dragi şi sfinte care reprezintă pentru noi ce iubim mai mult, ce punem mai presus de orice.

Drapelul nostru tricolor e cel mai frumos şi cel mai mândru dintre toate. El se profilează pe cer în tonuri clare şi strălucitoare, vesele şi vibrante, scriind în văzduh numele României, șoptindu-l prin foșnetul faldurilor sale. Cine nu a stat mult timp departe de Ţară nu poate ști cu ce emoție profundă e salutat drapelul românesc. Vederea lui pe o clădire, pe catargul unei nave îi stârneşte în suflet călătorului o bucurie amestecată cu tristețe ce nu se poate descrie prin cuvinte. Drapelul îi vorbeşte de pământul natal, de ființele dragi lăsate acasă, de Neamul său. Adesea lacrimile îi umplu ochii, picioarele i se înmoaie şi ar vrea să îngenuncheze în faţa acestui petec de pânză ce e o lume întreagă pentru el.

Flutură semeț drapel sfânt al României noastre! Dăinuie simbol al generozității, onoarei şi gloriei! Fie ca nicio pată, nicio slăbiciune de-a noastră să nu-ţi întunece vreodată culorile! Fie ca „Deșteaptă-te române” să continue să le spună apăsat neprietenilor „Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman”! Fie ca el să ne păstreze vie în minte deviza „Viaţă-n libertate, ori moarte”!.

-V-

Armata în marș oferă un spectacol impresionant. E România, e Patria. Toţi sunt o singură ființă, un singur suflet, o singură inimă. Toţi sunt gata să moară pentru unul şi fiecare e gata să moară pentru toţi. Cei pe care îi vedem trecând înarmați prin faţa noastră vor lupta şi se vor sacrifica pentru noi când primejdia va veni. Într-adevăr nimic nu e mai emoționant, nimic nu ne face inima să bată mai tare, nimic nu ne face mai mândri de Ţară, de noi ca această forţă organizată, disciplinată care e Armata.

Să iubim Armata unde ne vom avea şi noi locul! Să ne iubim camarazii pentru că vor fi pentru noi o a doua Familie! Vom lupta împreună şi probabil vom muri împreună. Să fim uniți de frăția curajului şi de senina frăție a sacrificiului de sine! Să ne antrenăm, să ne dezvoltăm puterea corpului şi calitățile virile ale sufletului! Să fim soldații puternici, disciplinați şi viteji de care Patria are nevoie! Să îndrăgim şi să cinstim drapelul tricolor! Să îndrăgim şi să cinstim imnul naţional!

Dordea Cosmin