Rubem A. Alves - Cartea cuvintelor bune de mâncat sau bucătăria ca parabolă teologică
Scrise și rostite de un poet și psihiatru creștin, evreu brazilian pe deasupra, eseurile reunite în această carte reprezintă un demers inedit și provocator de regăsire a unui creștinism concret, simbolic, poetic, mistic, înlăturând crusta abstracțiunilor și conceptualizărilor care au sfârșit prin a-l mutila și desfigura.
Povestea întrupării și a ospățului paradiziac e propria noastră poveste, arată Rubem Alves: „hristologia e antropologie, e biografie”, „taina lui Dumnezeu e taina trupurilor noastre”, taină uitată însă, reprimată în visele noastre, exilată în artă și răstălmăcită idealist și ideologic. Este imperios necesar deci ca Biblia să fie recitită, „mâncată” simbolic, iar teologia să redevină „un poem nesfârșit despre taina întrupării”, „un exercițiu despre nunta dintre cuvânt și trup”, o teo-poetică simbolică a frumosului și visului, iar nu o teologie inutil conceptuală făcută din idei și imperative abstracte.
Toate aceste lucruri sunt povestite de Rubem Alves într-un limbaj poetic și incantatoriu, înțesat de referințe la marii poeți și scriitori ai lumii, un limbaj în care se resimte exuberanța literaturii și percepției sud-americane a existenței. În delimitarea drastică de creștinismul contemporan excesiv eticizat și ideologizat, și în pledoaria sa pentru mister și întrupare, pentru un creștinism simbolic și poetic, cititorul atent poate descoperi o surprinzătoare confirmare a unei Ortodoxii a profunzimilor, Ortodoxie care a fost și este întotdeauna „firea adevărată a omului”.
Cuprins
Un Steinhardt brazilian și o introducere în teopoetica creștinismului (IOAN I. ICĂ JR)
*
Capitolul I. Dezvățare
Capitolul II. Tăcere
Capitolul III. Cuvinte și trup
Capitolul IV. Ce s a întâmplat cu adevărat
Capitolul V. Cuvinte bune de mâncat
Capitolul VI. Poezie și magie
Capitolul VII. Frumusețe și politică
Capitolul VIII. Cuvântul Profetului
Referințe
*
Apendice 1
VLADIMIR SOLOVIOV
Israel și materialismul religios
Apendice 2
NICOLAE STEINHARDT
Falsul idealism
Nunta de la Cana Galileii
http://edituradeisis.ro/opencart/ind...&product_id=82