Citat:
În prealabil postat de Misuar
Clar ca n-ai inteles. Poate n-am explicat eu destul de bine. Intrebarea era:
De ce punem in fata numai judecata aspra a lui Dumnezeu. De ce ne facem ca nu vedem si latura sa intelegatoare, toleranta, compatimitoare?
Vedem clar ca pe aceia care Îl rastigneau ii iertase fara ca aceia sa se caiasca, spunand cuvintele "iarta-i, caci nu stiu ce fac", cumva le intelege nestiinta.
|
O observatie subtila - de mare insemnatate teologica.
Felicitari pentru aceasta ascutime a mintii.
Dumnezeu ne iarta chiar daca nu ne caim (
Iarta-i ca nu stiu ce fac! Nu se roaga -
Nu-i ierta pentru ca gresesc amarnic!). Ne intelege perfect conditia umana. Asa ar trebui sa procedam si noi cu gresitii nostri, intelegand ca natura umana este firava spiritual, slaba, usor coruptibila, anchilozata in fixatii de tot soiul, usor aprinsa spre violenta...
Insa, in acest caz chiar daca suntem iertati, pacatul ramane asupra noastra (continua sa produca efecte in constiinta noastra). Acesta se ridica efectiv numai atunci cand recunoastem ca gresim si iL recunoastem pe Dumnezeu - capabil sa anihileze viitoarele efecte teribile ale acestuia.
Dumnezeu nu poate face nimic in ajutorul nostru, daca noi insine nu ne deschidem inima sa fie luminata si curatata.
Pacatul continua sa lucreze in noi inertial si cumulativ.