Citat:
În prealabil postat de CristianR
Da, așa cum spunea Mihailc: Nu pocăința atrage iertarea, ci iertarea declanșează pocăința (metanoia). Deci așa ne schimbă Dumnezeu și ne trece de la moarte la viață: iertându-ne. Și tot așa oricare dintre noi poate fi de folos duhovnicesc celui care-i greșește.
Însă Misuar mi se pare că ar înțelege că dacă Hristos iartă necondiționat, atunci n-ar mai fi loc de pedeapsă. Or, pedeapsă e clar că va fi. Dar cred că noi înșine ne pedepsim, nu Dumnezeu. Dumnezeu n-a făcut nici moartea și nici iadul; și nu vrea ca cineva să se chinuiască, indiferent de păcatele pe care le-a făcut. Dar suferința veșnică e o consecință inevitabilă a depărtării și neascultării de Dumnezeu.
|
Eu cred ca atunci cand iertam, greseala nu i se mai socoteste celui iertat, chiar daca el nu intelege ca a gresit, nu si-a cerut iertare. Asta nu exclude pedeapsa pentru greselile neiertate.