Citat:
În prealabil postat de Penticostalul Traditional
Ce-i drept imi era dor de ereziile tale paslusnice. Sunt asa de efervescente, hazlii si hotarate... 
Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acesti neo-protestanți!
|
Da, sunt răpitor, nedrept, adulter, și orice îmi mai spui tu că sunt, în orice alt păcat, dar NU sunt eretic.
Să-mi dea Dumnezeu mai bine cancer, leucemie, decât să devin eretic.
Pentru că orice păcate îți iartă Dumnezeu, dar păcatele împotriva Duhului Sfânt, sunt de neiertat (ereziile).
De ce ereziile sunt de neiertat?
Fiindcă e singurul păcat care odată construit pe temelia mândriei luciferice, nu numai că pe eretic îl ține afară de Împărăția Cerurilor, strigând "Doamne, Doamne"
(Matei 7, 21) dar și pe mulți alții care urmează ereticilor, îi împiedică să intre în Împărăție, trăgându-i cu ereticii nu numai în timpul vieții lor, dar și zeci sau sute de ani după moartea ereticului.
Încă spun și mai mult:
Erezia e mai gravă și decât păgânismul, și decât ateismul, decât apostazia, schisma, mai mare decât uciderea de oameni, mai mare decât orice păcat, erezia e cel mai mare păcat. Fiindcă uciderea unui om, Dumnezeu o iartă, dar învățăturile stricate ale ereticului, anti-Scriptură, anti-Biserică și anti-Hristice, nu ucid doar un om, sau câțiva zeci de oameni, ci ucid milioane de oameni, poate zeci și poate sute de milioane de oameni, învățăturile ereticului, vor continua să ucidă oameni, cu mult după plecarea lui din lumea și viața asta temporară.
Erezia, fiind cel mai mare și cel mai grav păcat, nu este oare ereticul, unealta diavolului? Este. Ereticii sunt fiii diavolului, după cum spune Scriptura
(Faptele Apostolilor 13, 10; I Ioan 3, 10)
Și totuși Dumnezeu iubește și pe diavoli, ca pe Maica Domnului, spune Sfântul Isaac Sirul. Deci și noi creștinii, să iubim pe eretici, că sunt frații noștrii rătăciți, fiii risipitori, să ne rugăm pentru ei, cu lacrimi, pentru regăsirea oilor pierdute, să ne pese mai mult de ei, decât de creștini, căci ei au mai mare nevoie de ajutor. Hristos a lăsat cele 99 de oi și e plecat după oaia pierdută.
Dacă suntem pregătiți, dacă ne cunoaștem credința creștină, dacă ținem post și ne rugăm osârdnic, să nu-i lăsăm pe frații slujitori demonilor, să alergăm după ei, să-i aducem pe calea spre mântuire. Iar dacă nu ne cunoaștem îndeajuns credința, să ne rugăm cât mai mult pentru ei, pentru "unitatea Bisericii", pentru pace, încetarea ereziilor și păzirea turmei mici a lui Hristos de întunericul eresurilor.
"Penticostalul Tradițional", iată te chem din nou: în numele Domnului Iisus Hristos, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor Sfinților Lui, VINO Acasă, vino în creștinism, vino și fi parte din Biserica lui Hristos. Leapădă ereziile, înșelările demonice din penticostalism și alte minciuni și amăgiri, vino în comuniunea Sfinților, care vor judeca lumea (I Corinteni 6, 2) Vino și vei fi viu și vei moșteni Împărăția Cerurilor, altfel ești singur de sine osândit
(Tit 3, 10-11).
Vino și mărturiseșteți păcatele preotului lui Hristos și prin puterea dată lui prin punerea mâinilor, de a lega și dezlega atât în cer, cât și pe pământ,
(Ioan 20, 23; Matei 18, 18) și îți va dezlega erezia și îți va ierta păcatele și te va primi în comuniunea Sfinților, rugându-se Biserica și pentru tine și lepădând întunericul, te vei Împărtăși cu Sfintele și Preacuratele lui Hristos Taine, și vei fi în Lumină, în Cale, Adevăr și Viață, în Hristos Iisus, Domnul Slavei.
Amin.
Citat:
În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus
Frate drag, te iertăm i te pomenim căci ai ajuns de pomină cu postările matale comico-teologhicoase! 
|
"Centesimusvicesimusoctavus", îți spun și ție, suflet drag, la fel: iată te chem din nou: în numele Domnului Iisus Hristos, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor Sfinților Lui, VINO Acasă, vino în creștinism, vino și fi parte din Biserica lui Hristos. Leapădă ereziile, înșelările demonice din penticostalism și alte minciuni și amăgiri, vino în comuniunea Sfinților, care vor judeca lumea
(I Corinteni 6, 2) Vino și vei fi viu și vei moșteni Împărăția Cerurilor, altfel ești singur de sine osândit
(Tit 3, 10-11).
Vino și mărturiseșteți păcatele preotului lui Hristos și prin puterea dată lui prin punerea mâinilor, de a lega și dezlega atât în cer, cât și pe pământ,
(Ioan 20, 23; Matei 18, 18) și îți va dezlega erezia și îți va ierta păcatele și te va primi în comuniunea Sfinților, rugându-se Biserica și pentru tine și lepădând întunericul, te vei Împărtăși cu Sfintele și Preacuratele lui Hristos Taine, și vei fi în Lumină, în Cale, Adevăr și Viață, în Hristos Iisus, Domnul Slavei.
Și asta este valabil pentru ORICE PROTESTANT SAU NEO-PROTESTANT, care intră pe acest topic, în orice timp de acum încolo, cât va fi forumul acesta.
Poate mă considerați nebun, nu-mi pasă, da, sunt nebun pentru Hristos, dacă trebuie să fiu nebun.
(I Corinteni 4, 10) Deși e o calitate și nu merit statutul ăsta.
Dar un lucru știu sigur: că vă iubesc. Vă iubesc nespus.
Și Hristos vă iubește.
Vă iubește Domnul de dinaintea mea, infinit mai mult ca mine, dar v-a spus Domnul că oricine e în erezie nu se poate mântui.
Sincer vă iubesc, și vreau să și mor pentru voi, dacă e nevoie, numai să nu vă pierdeți sufletele și să veniți pe drumul spre mântuire.
Căci viața de aici, azi e și mâine nu mai știm. După adormire începe mântuirea. Sau iadul. În așteptarea Învierii cele mari. Și apoi se continuă, Împărăția sau iadul, pământul nou și cerul nou, dat moștenire fiilor luminii, și pentru fii diavolului, ai întunericului, viermele cel neadormit, pentru cei din iad, căci ei au ales acea cale, în decursul vieții lor, din libertatea lor, prin ereziile lor.
Vă iubesc, frații mei.
Credeți-mă.
Vă chem, veniți ! Veniți la Hristos, veniți în Sfânta Biserică, cea Una, fără erezie, Mireasa lui Hristos, veniți să fiți mădulare din trupul lui Hristos, cum suntem noi, așa veniți să fiți și voi. Veniți la Lumină...
Iertați-mă dacă v-am supărat.
Dar mai bine să vă supăr eu puțin, aici, spunându-vă Adevărul care vă v-a face liberi, decât să vă supere "întunericul cel mai dinafară", veșnic.
Aici, și Dumnezeu și demonii, lucrează prin oameni.
În alte confesiuni, mergând, mergeți la demoni.
Iar despre mine, vreau să mă fac, vreau să fiu și sunt, unealtă a lui Dumnezeu, în smerenia mea și luptele mele cu păcatele, fără de care luptă, nu ne-am mântui.