Ecumenismul fara masca - Arhim. Haralambie, staretul Man. Petrachi Grecia
Cine se ascunde în spatele Mișcării ecumenice?
Organizațiile de care am vorbit până acum sunt cele aflate la lumină, la vedere. În spatele acestora însă și al mișcării ecumenice în general se află cineva mai puternic care organizează și dirijează totul. Este vorba, după cum vom vedea în continuare, la un anumit nivel, de masonerie, însă mai presus de ea se află sionismul internațional. Prima este de fapt creația celei de a doua, a cărei lucrare o și slujește, lucru confirmat de sioniștii înșiși care spun: «E natural că noi singuri, fără amestecul altora, suntem aceia care conducem francmasoneria, deoarece noi știm unde mergem și cunoaștem scopul final al fiecărei fapte, în vreme ce creștinii nu știu nimic, nici chiar rezultatul imediat; ei se mulțumesc de obicei cu un succes momentan, de amor propriu, în înfăptuirea planului lor, fără a observa măcar că acest plan nu pornește din inițiativa lor, ci le-a fost sugerat de noi».(Protocoalele Înțelepților Sionului, cap. XV-lea).
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|