Citat:
Īn prealabil postat de dobrin7m
revin, nemai editand, la postarea ta Cezar.
Da , ai dreptate in ultimile fraze cu ajutorul. Insa raportul de forte era altul. de exemplu in discutia mea cu Mihailc nu era vorba de a-l ajuta ci pur si simplu de a contracara atacurilor verbale , fara fundament,. deja acolo nu ajutam, nici unul nici altul, unul lovea si altul se apara.
in rest, totala dreptate iti dau, ca sa poti ajuta trebuie sa apelezi la resursele ce le are. eu amo vorba legat acest aspect. Nu poti cere mai mult decat se poate oferi, intelepciunea este sa cantaresti bine ce poate oferi si cat poti cere celuilalt. in rest e maiestria specialistului cu care eu nu ma laud. aici o dau in bara, de aceea uneori nu ma fac pe deplin inteleasa.
|
....:) Ma bucur ca spui asta, Mihaela.
De dragul glumei, acum, iti spun ca: atunci cand ti-am scris am mizat tocmai pe aceasta resursa a ta, de a fi rezonabila si lucida..:) Singurul lucru de care nu eram sigur era alegerea ta: vei vrea sau nu sa reflectezi o clipa la ce ti-am scris? Din fericire, ai facut-o! Ma bucur si iti multumesc.
*
Ma gandeam ce ni se intampla uneori, fiecaruia dintre noi, poate...
Unul are evlavie la un sfant, altul are evlavie la altul si se intampla fie ca sfintii ne par deosebiti (contrarii?) in afirmatii, fie ca unul si acelasi cuvant al unuia dintre ei e receptat si folosit diferit de fiecare dintre noi.
De aici pana la un balamuc total intre noi nu e decat un pas...:)
Dar oare asa trebuie sa fie? Asa ne dorim, asa gasim potrivit sa ne ducem viata?
Desigur ca nu asa voim. Sper...
Poate ca pana la hotararea de a apara Adevarul si de a lupta pentru binele oamenilor de pretutindeni, prioritatea e relatia dintre noi. Daca aici, unde suntem doar cativa interlocutori, nu putem trece peste vesnicele dispute infierbantate si infierari reciproce - atunci nu cumva alergam prea departe, spre zari fantomatice, cu sireturile desfacute?
Atunci cand ma insingurez in mine insumi si pierd comuniunea cu celalalt si cu Celalalt, tocmai asta patesc: intru in razboi cu toti si cu toate, simtindu-ma unicul posesor si aparator al Adevarului. Si uit ca Biserica e comunitate aflata in comuniune, prioritatea fiind mereu smerita cugetare, rabdarea, ingaduirea calma a celuilalt (ingaduire care imi pare semnul iubirii fratelui/aproapelui, semnul propriei micsorari, semnul constientizarii de sine mai intai).
A fi in lupte cu toti fratii de credinta, a fi tulburat si suparat pe toti si pe toate - aceasta, da, cred ca se numeste asezare nepotrivita in raport cu mine, cu semenii, cu Bunul Dumnezeu. Tot mai des, cand incep sa ma iau la cearta cu altii, incep sa ma intreb ce mi se intampla de fapt si sa ma opresc o vreme pentru cercetarea de sine....:) Si gasesc mereu cateva nereguli inlauntrul meu. Ce sa insemne de fapt ca "eu sunt O.K. iar toti ceilalti nu sunt O.K."? Ma intreb cu atentie maxima, cu groaza uneori...
Sa fiu iertat pentru opinie,
caut si eu sa trag folos din propriile patanii si marturisesc mai departe.
Toate cele bune,
Doamne ajuta!