Acuma, daca tot am dat curs amaraciunii, hai sa va mai zic una. De fapt doua (iertati!).
Nu prea ma dumiresc cu reactiile semenilor atunci cand vrei sa faci si tu o fapta buna, cat de cat, acolo...

In adolescenta m-am hotarat sa fiu miner....:) Am lucrat cateva luni in Paroseni, Valea Jiului. Ce ma mira foarte tare acolo era ca, atunci cand voiam sa dau unui confrate ceva de mancare (multi erau tineri ca mine si nu aveau bani, se muncea din greu, ii auzeam plangindu-se de foame etc.), de pilda o paine si niste conserve, ma refuzau taios. Imi cereau in schimb sa mergem la "pierde sut" (asta era bodega de la intrarea in mina). Ei bine, la pierde-sut am lasat multi bani, crezind ca, deh, asta e modul in care pot sa ii ajut pe fratii mei. Din pacate nu prea am ajutat pe nimeni, cred astazi... Doar m-am obisnuit cu bautul...

In satul meu e un barbat evitat de multi. A facut el o fapta condamnabila, a facut si puscarie pentru asta. Fapt e ca traieste in conditii mizerabile, e de nedescris ce locuinta, daca o pot numi asa, are acel om.
Intr-o zi, mustrat peste masura ca stiu de acela dar nu fac absolut nimic pentru el, m-am hotarat sa il vizitez si sa ii dau ce aveam. Ajuns langa casa lui am avut prima surpriza: vecinii se uitau la mine ca la un nebun. Cum adica sa il vizitezi pe X daca nu esti de la Politie sau ceva similar? Nimeni nu merge la X.
Eu totusi am strigat si, pentru ca nu mi-a raspuns nimeni am indraznit sa intru. Nu era greu, omul nu are poarta, a bagat lemnele la foc...
Cand m-a vazut, X a luat un cutit mare, din acela de taiat porcii si s-a repezit la mine. Din fericire am gasit tonul potrivit si gesturile ca sa lase jos cutitul (l-a infipt in pamant).
Apoi am stat nitel de vorba, i-am dat ce aveam de dat. Era atat de nedumerit... De suspicios... Am reusit sa il conving ca fac asta doar pentru ca am trecut si eu, de cateva ori, prin ce trece el si stiu cum e sa iti fie foame, sa iti fie frig, sa fii singur etc. Nu minteam, iar el a inteles asta.
La plecare mi-a facut si el un dar: cativa pestisori pe care tocmai ii ardea pe jar si cateva seminte de pepeni...:)

Dar tot imi tremurau genunchii cand am plecat de acolo.
Nu e usor sa faci un gest de camaraderie intr-o lume care a uitat ce e asta...